Statutul lucrătorului cultural profesionist, jalon cuprins în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a fost adoptat, miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, anunţă Ministerul Culturii, potrivit Agerpres. Conform sursei citate, propunerea legislativă, elaborată în cadrul Reformei 3 – Reformarea sistemului de finanţare a sectorului cultural din Componenta 11 – Turism şi cultură, vizează maximizarea potenţialului creativ al lucrătorilor culturali şi menţinerea activă a acestora pe piaţa muncii, dar şi dezvoltarea sectoarelor culturale şi creative şi creşterea contribuţiei lor economice.
Statutul lucrătorului cultural profesionist propune un cadru coerent de protecţie socială şi fiscală aplicabil unor categorii profesionale atipice ce desfăşoară activităţi artistice şi culturale, precizează ministerul. La elaborarea statutului a participat, în ultimele şase luni, o echipă multidisciplinară din România, cu expertiză în domeniul cultural-artistic, fiscal şi al politicilor publice, care a beneficiat şi de suportul a doi experţi internaţionali în cadrul unui proiect de asistenţă tehnică din partea UNESCO.
În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Coordonatorul de reforme şi investiţii a lansat în consultare publică propunerea legislativă Statutul lucrătorului cultural profesionist în data de 15 februarie, iar textul acesteia a fost actualizat în acord cu recomandările şi observaţiile primite.
Ministerul Culturii îşi arată în continuare deschiderea la dialog, astfel încât legea de aprobare în Parlament a ordonanţei de urgenţă să fie în acord cu solicitările partenerilor sociali şi, implicit, să răspundă nevoilor lucrătorilor culturali profesionişti din România.
Acasă Actualitate Statutul lucrătorului cultural profesionist – adoptat prin ordonanţă de urgenţă de Guvern