Giorgiana Radu-Avramescu

Bună dimineaţa de Florii, dragul meu Trandafir! Mă gândesc că astăzi, fiecare om are posibilitatea să fie o floare. Ţie ţi-am atribuit trandafirul. Eu aș putea fi un cactus. De ce? Din multe motive. Simt că se potrivește cu firea, cu atitudinea, cu mine în ultima vreme. Îţi scriu de departe. De 36 de ore mă aflu în Insulele Canare, mai exact pe „Insula Eternei Primăveri”, cu un picior pe continentul african. Ești uimit? Și eu! Nu doar că nu făcea parte din planurile și posibilităţile mele, dar nici măcar la nivel de vis nu era. De regulă nu visez ce nu pot avea. Visele mele sunt întotdeauna raţionale. Analizând ce se întâmplă în ultima vreme, am ajuns la o concluzie. De cele mai multe ori nu primim ceea ce așteptăm, ce ne dorim, ci ceea ce avem nevoie. Cineva are grijă să fie așa!
Știi, mângâind cu privirea buza Oceanului Atlantic, mă gândeam la ultima noastră vacanţă din 2019. Îmi luam rămas bun atunci de la tot ce iubeam, de la tot ce-mi aducea binele sufletesc. Tu, marea, soarele. Iată, au trecut patru ani grei, patru ani în care am cunoscut împreună, îndeaproape, suferinţa, agonia și invariabil moartea. Acum privesc tot ce mă-nconjoară, și mă întreb dacă e real. Dacă binele ce mi se-ntâmplă e binele meu sau noaptea își face de cap pe seama slăbiciunilor mele? Ziua îmi zâmbește, și mă gândesc că merit lumina chipului ei, după nesfârșite nopţi copleșitoare. Cu multe rezerve privesc și primesc totul în ultima vreme. Cu teamă. Tot ce-i bun, ce-i frumos durează puţin. Efemeritatea clipei senine lasă în urmă consecinţe tsunamiene. Nu mai am putere să iau de la capăt suferinţa.
Pentru a-ţi scrie acum m-am trezit la șase, ora opt la tine, la noi, la Sângeru. Ieri dimineaţă, Luciana te-a visat. Îţi redau ce mi-a scris: „L-am visat pe tata după mult timp. Eram toţi trei. El nu putea să vorbească. Scria pe foi. Și a încercat la un moment dat să zică ceva și a reușit. Apoi am vorbit toţi trei și era fericit că poate să vorbească. Mi-a zis apoi că e mândru de mine”.
Cu aceste cuvinte m-a întâmpinat fiica noastră sâmbătă dimineaţă. Visul ei frumos ne-a amintit drama ta. Tu doar cunoști în profunzime suferinţa amputării cuvintelor rostite, iar noi martori neputincioși am fost.
Plec din acel timp, dragul meu! Mă întorc deseori la el și-mi dau seama că orice aș face, oriunde aș fi, nu mă pot vindeca de chinul trăit de tine. Recuperarea e anevoioasă. Chiar imposibilă-mi pare. Nu vreau să te neliniștesc azi, în ziua Sfântă a Floriilor, așa încât îţi voi face un mic rezumat a timpului petrecut aici până la ceasul de acum.
Aș începe nu cu zborul de peste cinci ore, ci cu aterizarea care lângă ocean petrecându-se, vântul, curenţii o fac mai palpitantă. Doamna de lângă mine m-a asigurat că a fost varianta blândă, așa încât pe cealaltă sper să nu am prilejul s-o cunosc. Am început să pășesc în lumea de aici prin intermediul muzicii, chiar în prima seară. Un spectacol autentic de Flamenco susţinut la Castelul San Miguel, de tineri frumoși, talentaţi, energici, susţinuţi vocal de un glas matur, șlefuit cu har de Cel care sădește în fiecare dintre noi rodul bun. Apoi, aseară m-am întors în epoca medievală, în același loc. Un spectacol cu turniruri și jocuri medievale în prezenţa conţilor, lupte corecte ale cavalerilor cu javeline și săbii, acrobaţii pe cai spanioli, zborul păsărilor răpitoare. Am trăit pe viu poveștile copilăriei, gândul fugindu-mi la Don Quijote de la Mancha.
Azi nu știu ce voi face. Voi visa. Mă voi întoarce în timp. Voi alerga poate spre viitor. Sau cel mai bine ar fi să mă focusez pe clipa ce mi se arată? Tu ce spui? Răspunde-mi, căci vântul îţi va purta vorbele până la mine, așa cum soarele îţi desenează chipul la orizont. Privesc pe fereastră. Zorii au trecut. S-a făcut zi între timp. Doi porumbei încearcă jocul dragostei pe cupola albă a unei clădiri. Tu, trandafirule, floare nemuritoare a iubirii, fii umbra cactusului ce sunt. Udă-mă cu roua cerului tău, spală-mă de neliniști, ninge-mă cu poezie. La mulţi ani, pentru duminica începutului. Rămas bun pentru cea a plecării! Mulţumesc pentru fiecare zi de demult, mulţumesc pentru fiecare zi de acum!
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu