În 2010 România avea 100.000 de copii neșcolarizați – 50.000 în ciclul primar și alți 50.000 în cel gimnazial. În 2021, numărul lor a urcat la 200.000, iar în 2022 avem 250.000 de asemenea copii, a declarat într-o discuție cu HotNews Alina Sava, expert al Băncii Mondiale pe probleme de Educație.
Creșterea numărului de copii neșcolarizați poate fi explicată și prin întoarcerea în pandemie a unui număr ridicat de români, crede Alina Sava. Mulți s-au întors împreună cu copiii. Și chiar dacă părinții s-au întors la lucru în străinătate, copiii lor au rămas în țară. Pe lângă ei, mai avem circa 30.000 de copii ucraineni, din care doar 6.000 sunt școlarizați. Circa 3.000 în școli fizice și alți 3.000 în sistem online”, a mai declarat, pentru Hotnews, experta Băncii Mondiale.
Diferențele tot mai mari dintre zonele urbane și cele rurale creează o „poveste a două Românii”: o singură Românie este urbană, dinamică și din ce în ce mai conectată la nivel global; cealaltă este rurală, săracă și izolată. Aceste inegalități sunt cele mai evidente în educație: elevii din zonele rurale, unde trăiesc 70% dintre românii aflați în sărăcie, au șanse de peste cinci ori mai mari să părăsească școala mai devreme decât colegii lor din oraș, potrivit Eurostat.
”E drept, mai spune Alina Sava, din fericire a crescut și numărul de copii în școală, în ciclul primar. E o premieră istorică asta- demult nu s-a mai întâmplat așa ceva!”, spune Sava, care consideră că meritul pentru această realizare aparține politicii pro-nataliste guvernamentale.
Expertul Băncii Mondiale este însă optimist. ”Lucrurile încep să se miște, chiar dacă nu cu viteza cu care ne-am dori noi, dar e bine să punctăm și lucrurile bune, nu doar pe cele negative”, mai spune Sava. Banca Mondială va publica în circa 2-3 săptămâni un raport global privind recuperarea învățării după pandemie, în care va figura și România, printre alte 55 de state.