4 din 10 bărbați români, 3 din 10 femei și 3 din 10 copii (băieți) ar putea fi afectați de obezitate până în anul 2035, dacă țara noastră nu va reuși, până atunci, să pună în practică programe de prevenție a obezității, arată, într-un interviu acordat HotNews.ro, prof. dr. Cornelia Bala – medic primar diabet, nutriție și boli metabolice și președintele de onoare al Asociației Române de Educație în Diabet și Obezitate. Una dintre cauze este aceea că obezitatea nu a fost multă vreme percepută și gestionată ca o boală – nici de către pacienți și nici prioritizată ca atare de către lumea medicală. În plus, stilul de viață s-a schimbat mult în ultimele decenii – noile generații sunt expuse tot mai devreme la alimentație hipercalorică, de tip fast food, la sedentarism și la timp liber petrecut în fața unor dispozitive. O altă problemă este stigma din jurul obezității, subliniază dr. Cornelia Bala: „Trebuie să demontăm cu toții ideea că obezitatea este un defect cosmetic și că este exclusiv vina persoanei respective. Sigur că obezitatea poate fi prevenită cu eforturi, dar dacă unele persoane au ajuns în situația aceasta, nu înseamnă că trebuie să le stigmatizăm și să nu le mai tratăm. De multe ori, obezitatea este considerată o rușine și de aceea se evită discuția aceasta și prezentarea la medic pentru o intervenție corectă și eficientă pe termen lung.