• Facultăţi de prestigiu din America – interesate să acorde burse finaliştilor din categoria Dean’ s List, între care se află şi o elevă a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”
• Impresionat de performanţe, moderatorul competiþiei internaţionale a cerut… paşaport pentru România!
Luiza Rădulescu Pintilie
Campionatul Mondial de Robotică – desfășurat la Houston (SUA) – şi-a încheiat ediţia din acest an şi performanţa istorică înregistrată, în 2022, de către o echipă din România de a fi prima laureată din afara SUA a fost de această dată nu numai reconfirmată, dar şi dusă la un nivel superior. Toate cele patru echipe româneşti (din Ploieşti, Piteşti, Iaşi şi Bucureşti) s-au impus, adjudecându-şi individual, în competiţia celor 200 de echipe participante, premii importante în etapele şi la cele şapte categorii ale întrecerii iar împreună atrăgând admiraţie, apreciere şi recunoaştere, dovadă că moderatorul campionatului nu a ezitat să ceară… paşaport pentru România, iar universităţi de prestigiu declarându-şi deja interesul de a acorda burse unora dintre campionii unei ştiinţe de vârf a prezentului şi a viitorului. Cu o istorie relativ nouă în ţara noastră – Competiția FIRST Tech Challenge fiind adusă din SUA, în anul 2016, de Asociația Nație Prin Educație, în cadrul celui mai mare program educațional STEM prin robotică pentru liceeni din țară – acest proiect ce vizează un domeniu de vârf, de maximă actualitate şi în continuă dezvoltare s-a bucurat de o largă audienţă la nivel naţional, incluzând în prezent 3.000 de licee și 400 de mentori din 80 de orașe din țară. Iar Ploieştiul cupă deja un loc important pe această hartă a unui univers educaţional şi ştiinţific care alătură tehnologiei, electronicii, mecanicii şi programării creativitate, originalitate şi inventivitate, dar şi implicare în comunitate, voluntariat, comunicare, pasiune, spirit de echipă – iar acesta din urmă nu numai între oameni, ci şi între oameni şi roboţi.
Conştienţi de oportunitatea pe care le-o oferă participarea la o confruntare de asemenea nivel, dar în acelaşi timp valorizându-şi cu realism, echilibru şi entuziasm experienţa şi rezultatele obţinute în alte competiţii naţionale şi internaţionale importante, membrii echipei de robotică Ro2D2 a Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Ploiești au exclamat, cu umor, la sosirea în oraşul ce a găzduit campionatul mondial: „Houston, you’ve got a problem: Ro2D2 is in town!”, făcând referire la celebra propoziţie rostită de astronauții de pe racheta Apollo 13 în timpul misiunii NASA, din 1970, de aterizare pe Lună. Şi, început sub aceste auspicii, parcursul celor 20 de tineri liceeni ploieşteni (19 dintre ei fiind elevi ai Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, iar unul al Colegiului Naţional „I.L. Caragiale”), însoţiţi de mentorul echipei – prof. Mihaela Istrate, de la Universitatea Româno-Americană Bucureşti şi prof. Gelu Hanganu, a fost unul deosebit. De altfel, toate cele patru echipe au ajuns în semifinale, clasându-se, la diviziile pentru care au concurat, între cele mai bune 48 de echipe din cele 200 înscrise în competiţie, fiind prima dată – de șapte ani de când concursul FIRST a fost adus în România, FIRST Tech Challenge (FTC) fiind o competiție de robotică cu tradiție în SUA, care se adresează elevilor din clasele 7-12 şi care presupune proiectarea, construirea și programarea unui robot, iar în ţara noastră desfăşurându-se sub numele de FIRST Tech Challenge România – când se întâmplă ca toate echipele românești participante la campionatul mondial să se califice în semifinale.
Apoi, echipa Ro2D2 din Ploiești (înfiinţată în anul 2018) a obținut „Motivate Award Winner” la actuala ediţie a Campionatului Mondial de Robotică, fiind vorba despre un premiu care recompensează mai mult decât performanţele stricte ale robotului şi apreciind implicarea în comunitate, acesta acordându-se echipelor care se remarcă pentru colaborarea cu comunitatea locală și comunitatea locală FIRST. În fapt, este un premiu care se atribuie în baza unor criterii complexe, care pun accent pe spiritul de echipă, văzută ca un ambasador pentru programele FIRST, fără a ignora contribuțiile individuale ale fiecărui membru și modul în care acestea se aplică succesului comun, ci făcând pe fiecare membru să strălucească în echipă, pentru echipă şi împreună cu echipa. La rândul său, unul dintre membrii echipei – Daria Gabriela Dicu (în foto), elevă în clasa a XI-a la colegiul ploieştean „Mihai Viteazul” – a obţinut o recunoaştere importantă prin includerea în „FIRST Dean’s List Finalist”, laureaţii unui asemenea premiu fiind consideraţi „exemple mărețe de lideri ai elevilor, care și-au condus echipele și comunitățile să sporească gradul de conștientizare pentru FIRST și misiunea sa”. Nu întâmplător din rândul unor asemenea tineri sunt recrutaţi lideri importanţi şi susţinători ai FIRST şi iar nu întâmplător facultăţi de prestigiu din America s-au şi interesat de Daria Gabriela Dicu şi ceilalţi deţinători ai acestui premiu care le recompensează expertiza tehnică personală și aptitudini în cele mai diverse domenii, de la abilităţi de comunicare şi voluntariat la leadership şi reprezentare, pe care liceana din Ploieşti le-a confirmat şi reconfirmat din plin.
De notat şi că participarea celor douăzeci de liceeni ploieşteni şi a profesorilor lor – care se întorc astăzi acasă – la Campionatul Mondial de Robotică nu ar fi fost posibilă fără susţinerea financiară a unor firme din judeţ şi din ţară, la rândul său Primăria Ploieşti având o importantă contribuţie.