Personalul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.016 evenimente, 2.578 fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.438 – situaţii de urgenţă, informează un comunicat transmis, ieri, AGERPRES.
De asemenea, arată sursa citată, la nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 686 posibile infracţiuni, 22% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. În baza probatoriilor administrate de poliţişti în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de duminică au fost dispuse măsuri preventive pentru 15 persoane.

Au fost prinşi în flagrant 128 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 132 de fapte penale, fiind depistate şi 13 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale. Poliţiştii rutieri au acţionat la nivelul întregii ţari pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră. În urma acţiunilor din teren, au fost retrase 129 certificate de înmatriculare şi au fost reţinute 307 de permise de conducere, dintre care 67 pentru consum de alcool şi cinci pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise. Poliţiştii şi jandarmii au constatat 3.925 de contravenţii, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 1,5 milioane de lei.
La rândul lor, pompierii au aplicat, pentru abaterile constatate, patru sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4.500 de lei.
Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfăşurat 1.188 de misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 76 pentru stingerea de incendii şi şase pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor au fost salvate opt persoane.
Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 11 persoane aflate în situaţii de urgenţă, mai arată MAI.
În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, MAI menţionează că, în ultimele 24 de ore, în ţara noastră au intrat 13.113 mijloace de transport şi 66.244 de persoane, dintre care 4.681 de cetăţeni ucraineni.

Incendiu de proporţii la o hală din zona Parcului Industrial Ploiești

Pompierii s-au luptat aproximativ patru ore pentru stingerea flăcărilor

F. T.

În noaptea de duminică spre luni (16/17 aprilie), pompierii prahoveni au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o hală industrială din zona Parcul Industrial Ploieşti.
Potrivit unui prim comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Şerban Cantacuzino” Prahova, la faţa locului „au fost mobilizate, progesiv, nouă autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, trei autospeciale de primă intervenție și comandă, două autospeciale de descarcerare și o ambulanță SMURD. Hala este construită pe suport metalic, având destinaţie mixtă (magazie, depozit scule-accesorii, spaţii administrative”.
După aproximativ patru ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost localizat şi mai apoi stins în jurul orei 6.30 a dimineţii de ieri.
Într-un al doilea comunicat de presă, ISU Prahova a precizat că „suprafaţa afectată a fost de aproximativ 1.200 de metri pătraţi, pompierii reuşind, după un efort susţinut, să salveze 38 containere modulare, 4 generatoare electrice, 9 autovehicule și mai multe bunuri din interiorul halei.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit drept cauză probabilă de incendiu efectul termic al curentului electric”.
(Foto: ISU Prahova)