Petrolul merge ceas de trei etape, în care a învins, identic (!!!), scor 1-0, de fiecare dată, indiferent că adversara s-a numit FC Argeș, UTA sau Craiova ”lui Mititelu”. Trei victorii consecutive, care au dus echipa lui Florin Pârvu într-o zonă de ”liniște”, chiar dacă, la fotbal, ”liniște” este doar atunci când… matematica nu mai poate oferi alte surprize.
Tocmai de aceea, duelul de astăzi, ora 17.30, pe arena ”Ilie Oană”, contra celor de la CS Mioveni, este unul extrem de important, galben-albaștrii fiind ”obligați” să fie foarte atenți la statutul de … favoriți și să nu cadă în ”capcana” de a lua meciul ușor, ținând cont că adversara este ultima în clasament! Calculele pr hârtie sunt una, realitatea poate deveni alta dacă nu va fi muncă, disciplină, seriozitate și… un pic de noroc, obligatoriu la fotbal!
Iar dacă ar mai veni o victorie, chiar că lupta pentru evitarea retrogradării poate fi declarată încheiată!
La primul contract
Mario Ioniţă, unul dintre tinerii de perspectivă ai clubului Petrolul, a semnat primul său contract de jucător profesionist!
Mario a împlinit, recent, 16 ani și se antrenează, deja, de ceva timp, cu prima echipă a „galben-albaștrilor”, fiind, în sezonul trecut, chiar cel mai tânăr debutant din Liga 2, la vârsta de 15 ani, 1 lună și 28 de zile! În paralel, mijlocașul central evoluează și pentru formația de Tineret a Petrolului și a ”prins” inclusiv banca de rezerve a echipei, în Liga I, existând posibilitatea ca să bifeze inclusiv debutul în ”Superligă”.