Printre beneficiari sunt și locuitorii din două comune prahovene
Peste o mie de persoane din mediul rural vor beneficia de controale medicale gratuite pentru boli de inimă şi diabet în cadrul celei de-a doua ediţii a caravanei „Sănătatea vine la tine”, un proiect al Alianţei Pacienţilor Cronici din România (APCR), potrivit Agerpres. Campania a demarat pe 22 aprilie și se va încheia pe data de 18 iunie a.c. Potrivit unui comunicat transmis de alianța menționată, echipe formate din medici specialişti, medici rezidenţi, asistente medicale şi elevi de la şcoli sanitare postliceale vor merge pe teren pentru a consulta, informa şi educa pacienţii despre riscurile complicaţiilor diabetului zaharat şi ale bolilor cardiovasculare. Caravana va ajunge în acest an în localităţi din şapte judeţe: Criscior – Hunedoara, Gherghiţa şi Starchiojd – Prahova, Ghidigeni – Galaţi, Sârbii-Măgura – Olt, Holbav – Braşov, Vinderei – Vaslui şi Surdila – Greci – Brăila. „În acest an, caravana va ajunge timp de trei zile în fiecare localitate, în două etape: întâi pentru recoltarea de sânge pentru analize, apoi, în weekendul următor, pentru interpretarea rezultatelor de către medicii de specialitate. În acest fel, pacienţii participanţi la caravană vor putea discuta cu medicii specialişti pe baza rezultatelor analizelor de sânge efectuate în weekendul precedent”, se precizează în comunicat. Pe lângă controalele medicale, o componentă foarte importantă a campaniei o reprezintă informarea şi educarea pacienţilor. Aceştia vor primi materiale informative despre diabet şi bolile cardiovasculare, dar şi despre importanţa prevenţiei pentru o viaţă mai bună.
„Din punctul de vedere al accesului la servicii medicale este ca şi cum am trăi în două Românii diferite. Există România oamenilor din oraşe, care au spitale, clinici şi cabinete medicale de stat sau private aproape de casă, şi cea a oamenilor de la sate, care nu au, de multe ori, nici medic de familie în localitate. Pentru aceştia din urmă, prevenţia nu există, ei merg la medic doar dacă îi doare ceva şi nici atunci nu o fac întotdeauna sau la timp”, a declarat preşedintele APCR, Cezar Irimia, citat în comunicat. Confom programului anunțat, în Prahova, în vederea efectării analizelor, campania menționată va ajunge în perioada 3-4 mai la Starchiojd, respectiv 6-7 mai, la Gherghița.
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru web. Dacă continuați să utilizați acest site, vom presupune că sunteți mulțumit de acesta.Ok