Primăria și Consiliul Local Blejoi organizează ”Festivalul Primăverii”, la începutul lunii viitoare, respectiv în zilele de 5, 6 și 7 mai. Evenimentul care se va derula pe parcursul celor trei zile va avea loc la Stadionul Blejoi, iar spectacolele vor începe de la ora 17:00.
”Mai mulți artiști vor urca pe scenă și, timp de câteva ore, vor susține un program pe care îl dedicăm primăverii. Pe scenă vor urca și elevi ai comunei noastre, ei au pregătit mai multe momente artistice. Copiii din ansamblul “Mugurașii din Blejoi” vor dansa, iar sportivii care practică kickboxing-ul își vor demonstra aptitudinile. Intrarea este gratuită și sperăm să veniți cât mai mulți”, transmit reprezentanții Primăriei Blejoi. Artiștii care vor evolua pe scenă sunt: Ruby&Band, Nico, Florin Chilian, Emilia Ghinescu, Noaptea Târziu, Valentin Sanfira, Lino, Nicu Paleru, Liviu Puștiu, Diana Matei & Taraful Cleante, Emilia Florea, Chihlimbar, Maria Klein, Luciana Matei și Ana Maria Pătrăscioiu.