* Două miliarde de oameni din întreaga lume înregistrează o asemenea deficienţă
Carența de vitamine nu se manifestă zgomotos. Cu toate acestea, corpul transmite anumite semnale care ar fi bine să fie luate în seamă. Vitaminele și mineralele (micronutrienții pe care organismul nostru nu îi poate produce singuri) sunt esențiale pentru menținerea bunei funcționări a organismului nostru. Fiecare are rolul lui bine definit în corp, potrivit unui amplu documentar prezentat de Hotnews.
O dietă echilibrată, variantă și sănătoasă ne asigură aportul necesar de substanțe nutritive de care avem nevoie. Suplimentele de vitamine vin să acopere golurile din dietă. Cu toate acestea, chiar dacă luăm multivitamine am putea avea deficit de vitamine. Asta pentru că fiecare supliment alimentar este diferit – spre exemplu, un supliment alimentar cu multivitamine ar putea să nu acopere cea mai mare deficiență de care are nevoie corpul.
Nu înseamnă că dacă luăm multivitamine am rezolvat problema. De aceea este important să recunoaștem semnele pe care organismul ni le transmite și să ajustăm deficiența de care acesta suferă, cu sprijinul specialiștilor.
Carența de vitamine înseamnă lipsa uneia sau a mai multor vitamine. Nu lipsește de tot, aceste cazuri sunt foarte rare și bine semnalate prin boli (scorbutul, spre exemplu, carența de vitamina C). Dar nu este suficient pentru ca organismul să-și păstreze sănătatea. Aceste carențe de vitamine sunt incredibil de comune. Se estimează că în jur de două miliarde de oameni din întreaga lume suferă de deficit de vitamine. Astfel, carențele de vitamine sunt de două feluri: carențe primare și carențe secundare. În cazul unei carențe primare, este nevoie să fie introdu seîn dietă mai multe alimente care conțin vitaminele de care corpul are nevoie.
Sau să se apeleze la un supliment de vitamine, în cazul în care există restricții alimentare care împiedică persoana respectivă să consume acel aliment care i-ar acoperi carența. Cum e cazul celor care suferă de alergii alimentare. Vorbim despre carențe secundare atunci când corpul nostru nu poate absorbi substanțele nutritive de care are nevoie. Acest lucru se întâmplă când suferim deja din cauza unei boli – boala celiacă sau fibroza chistică.
Carența secundară poate să se instaleze și odată cu vârsta, din cauză că, pe măsură ce îmbătrânim, corpul nostru absoarbe mai puține substanțe nutritive decât ar avea nevoie. În acest caz, absorbția necorespunzătoare poate produce carențe de calciu și vitamina D. Persoanele în vârstă care nu mai pot produce vitamina D dezvoltă o carență de calciu, deoarece calciul nu poate fi absorbit în organism fără ajutorul vitaminei D.Semnele unei carențe de vitamine nu atrag atenția de fiecare dată. Ele pot fi ușor trecute cu vederea și, dacă nu sunt cunoscute, uneori nici nu sunt asociate cu lipsa de vitamine.
Iată care sunt semnele comune ale carenței de vitamine pe care le-aţi putea ignora:
1. Oboseala. Unul dintre cele mai răspândite simptome ale carenței de vitamine este oboseala. Senzația aceea de slăbiciune, de sfârșeală, de parcă s-au descărcat bateriile.
Desigur, oboseala poate avea multe cauze. Privarea de somn ar fi principala. Însă dacă această stare de oboseală nu dispare indiferent cât de mult dormiţi sau vă odihniţi, poate indica o lipsă de vitamine.
Ce vitamine vă lipsesc dacă vă simțiţi obosit: • vitamina D; • vitamina B3; • fier.
„Fierul este foarte important pentru că intervine în foarte multe procese enzimatice intracelulare. În momentul în care eu nu am suficient fier în organism, nu am suficientă materie primă pentru a sintetiza mioglobină și hemoglobină. Asta înseamnă că voi avea o calitate slabă a globulelor roșii, asta înseamnă că oxigenul nu va fi transportat către țesuturi“, explică dr. Ecaterina Popescu, medic specialist pediatru.
2. Slăbiciune musculară sau dureri musculare. Un alt semn al carenței de vitamine poate fi slăbiciunea musculară sau chiar durerile musculare. Acele crampe dureroase care apar brusc și trec la fel de brusc.
Cauzele acestor simptome, din nou, pot fi multiple, mai ales dacă suferim și de articulații dureroase din cauza vârstei. Cea mai cunoscută deficiență asociată cu slăbiciunea musculară este cea de vitamina D. Dar poate fi vorba și de o lipsă de vitamina B și magneziu.
Slăbiciunea musculară și crampele musculare pot indica o lipsă de: • vitamine din grupul B; • vitamina D; • vitamina E; • magneziu.
Lipsa de magneziu poate da simptome la nivelul sistemului nervos, muscular și osos. „Aportul zilnic de magneziu ar trebui să fie de cca 300 mg la femei, respectiv 400 mg la bărbați, fiind necesar un aport mai mare în cazul unui efort susținut fizic. Aportul acestuia ar trebui să fie însoțit de un aport optim de vitamina B6 pentru ca rolul acestui mineral să se realizeze în mod corespunzător”, precizează dr. Ionuț Ștefan, medic primar chirurgie generală și oncologică, consultant nutriție, pentru SmartLiving.ro.
3. Pierderea masivă a părului. Căderea părului se poate întâmpla din mai multe motive. Moștenirea genetică, anumite afecțiuni medicale, tratamente intensive pentru păr, dar și dezechilibrele hormonale pot duce la pierderea părului.
Dacă părul vi se rărește ori numai este la fel de sănătos ca înainte, pune pe listă și carențele de substanțe nutritive. Mai exact: • vitamina B2; • biotină; • folat; • zinc.
Specialiștii ne avertizează însă că administrarea suplimentelor de vitamine nu ne va face părul să crească din nou. Trebuie găsită sursa acestei căderi a părului și acest lucru nu se poate decât după un consult de specialitate. Vitaminele pot întreține sănătatea corpului și, implicit, a părului, dar nu sunt pilule magice.
4. Piele uscată. În ciuda faptului că folosești creme hidratante, pielea ta arată uscată și lipsită de viață. Dieta ar putea fi vinovată pentru asta. Un aport optim de vitamine și minerale te ajută să ai o piele și un scalp sănătoase și hidratate. Însă când pe piele apar pete solzoase, umflături, ori scalpul face mătreață – toate acestea pot indica o posibilă lipsă de vitamine.
Pielea uscată poate însemna lipsa următoarelor vitamine: • vitamina B; • vitamina C; • vitamina E; • colagen; • vitamina D; • omega 3.
„Ar fi prea simplu să vorbim doar o rutină de îngrijire strict locală, pentru că, într-adevăr, frumusețea și sănătatea pielii și a părului vin din interior“, spune Oana Firescu (Clătici), medic primar dermatolog. Stresul, radiațiile solare, hidratarea pot cauza probleme părului și pielii noastre.
5. Răni care se vindecă lent și un sistem imunitar slab. Vitaminele E, C, K sunt pilonii unui sistem imunitar bine pus la punct. Principala funcție a tuturor tipurilor de vitamina K este de a activa proteinele care servesc roluri importante în coagularea sângelui, sănătatea inimii și sănătatea oaselor. Fără o cantitate adecvată în organism, o simplă tăietură se poate transforma într-o mare problemă.
Deficiențele de vitamine nu afectează doar sângerarea, ci și în cât timp se vindecă o rană. Carența de vitamina K se aplică și sângerării interne, dificil de identificat fără intervenție medicală. Apoi, e vorba și de carența de vitamină C. Un nivel insuficient din această vitamină va încetini vindecarea țesuturilor, pentru că vitamina C are proprietăți antiinflamatorii care ajută închiderea rănilor.
Lipsa acestor vitamine ne afectează sistemul imunitar și capacitatea de a ne vindeca după ce ne-am rănit: • vitamina C; • vitamina E; • vitamina K; • zinc.
6. Schimbări de dispoziție. Lipsa de vitamine îți poate influența starea, felul în care te simți. Câteodată, suntem triști fără motiv. De cele mai multe ori, această tristețe inexplicabilă se instalează când vine toamna. Este așa numita tulburare afectivă sezonieră, un tip de depresie care apare atunci când zilele se scurtează.
Cei care suferă de depresie de iarnă, cum i se mai spune, simt această tristețe începând de toamna și până la finalul iernii. Dar să nu confundăm depresia de iarnă cu schimbările de dispoziție care pot să apară în orice perioadă a anului și care au ca motiv un deficit de vitamina D. Și nu doar vitamina D e pe ducă la aceste persoane, ci și nivelul de vitamină B6. Specialiștii spun că deficiențele de vitamina B6 pot provoca afecțiuni mintale, cum ar fi anxietatea și depresia.
Deși se fac încă cercetări pe acest subiect, mai multe studii arată că administrarea unei cantități mari de suplimente cu vitamina B6 ar putea reduce simptomele de depresie. Conform cercetărilor, această vitamină este capabilă să inhibe anumite impulsuri ale creierului, ceea ce ar putea avea un efect calmant.
7. Modificări de vedere. Vederea poate slăbi în mod natural odată cu înaintarea în vârstă, însă un deficit de vitamina A poate aduce probleme vedere încă înainte de îmbătrânire.
Vitamina A este responsabilă cu producerea de pigmenți pentru retină. Când nivelul de vitamină A din corp este sub limite normale, producția se oprește, ceea ce duce la incapacitatea de a vedea în lumină slabă sau în întuneric. Nu vă grăbiţi să luaţi suplimente de vitamina A, ne avertizează medicii, dacă nu aveţi nevoie de ea. Vitamina A este o vitamină liposolubilă, ceea ce înseamnă că se acumulează în depozite de grăsime în corp.
Putem ajunge și la un exces de vitamina A. Acesta se manifestă prin dureri de cap, dureri articulare și greață. La fel de importantă în sănătatea ochilor ca vitamina A este și vitamina E.
8. Furnicături în degetele de la mâini sau picioare. Un semn mai puțin alarmant și mai puțin cunoscut ,dar care atrage atenția tot asupra carențelor de vitamine este reprezentat de acele furnicături pe care le simți uneori în degetele de la mâini și/sau picioare.
În acest caz vorbim despre un deficit de vitamina B12. Când lipsește vitamina B12 înseamnă că stăm prost cu producerea mielinei. Mielina este un strat gros de lipoproteine (substanțe grase și proteine) care înconjoară axonii unor neuroni, formând niște învelișuri sub formă de rulouri. Carența de vitamină B12 duce la o producție scăzută de mielină care, la rândul său, pune fibrele nervoase în pericol de deteriorare, nemaiavând protecția stratului.
Micronutrienții în cantitate insuficientă în organismul nostru care pot duce la simptome precum aceste furnicături în mâini și picioare sunt: • vitamina B6; • vitamina B12; • calciu; • magneziu; • cupru.
„Primul pas este vizita la medic și dozarea nivelului seric de calciu, magneziu și vitamina D“, a explicat medicul Sorina Bălan pentru SmartLiving.ro.
Toate simptomele descrise apar în fazele incipiente ale afecțiunilor. De aceea este important să vă cunoaşteţi bine corpul și să răspundeţi semnelor pe care acesta vi le transmite. Din păcate, acestea sunt adesea trecute cu vederea și amânate controalele medicale care ar putea spune cu precizie care este deficiența de care suferim.