În total, 1.172 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, a informat, ieri, Ministerul Sănătăţii, potrivit Agerpres. La ATI sunt trataţi 134 de pacienţi, dintre care 107 nu sunt vaccinaţi anti-SARS-CoV-2.
Din totalul pacienţilor internaţi, 120 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii. În intervalul 10-16 aprilie au fost raportate de către INSP 40 de decese (19 bărbaţi şi 21 femei).
Un deces este înscris în categoria de vârstă 30-39 de ani, şase la categoria de vârstă 60-69 de ani, 14 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 19 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi, iar 13 dintre aceştia erau vaccinaţi, precizează sursa citată.
Până în prezent, 68.001 persoane diagnosticate cu infecţie cu Sars-CoV-2 au decedat pe teritoriul României, mai arată ministerul.
Tot ieri, Ministerul Sănătăţii a informat că, în perioada 10-16 aprilie, au fost înregistrate 4.201 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Potrivit sursei citate, 1.206 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după infectarea anterioară. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 302 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până în prezent, pe teritoriul României au fost înregistrate 3.385.092 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Incidenţa înregistrată la 14 zile este de 0,42.