* Tone de substanţe psihoactive şi kilograme de canabis – indisponibilizate
* Nici Prahova nu a lipsit din vizorul oamenilor legii

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţíei Române, în perioada 16 februarie – 1 Martie a.c., poliţiştii structurilor de combatere a criminalităţii organizate, împreună cu procurori DIICOT, au efectuat 47 de acţiuni pentru destructurarea grupurilor infracţionale specializate, printre alte infracţiuni, în traficul şi consumul ilicit de droguri.
„În cadrul acestor acțiuni – se men­ţionează în comunicatul de presă al Poliţiei Române -, au fost efectuate 268 de percheziții domiciliare și opt acțiuni de prindere în flagrant delict, fiind derulate activități investigative pentru probarea activității infracționale a 172 de persoane. Au fost emise 87 de ordonanțe de reținere și 44 de mandate de arestare preventivă, iar față de 24 de persoane a fost luată măsura controlului judiciar.
De asemenea, au fost indisponibilizate 2,5 tone de substanțe psihoactive, 11.381 de comprimate, 4.513 grame de cocaină, 5.686 de grame de canabis, 11 cântare de precizie și 29 de grindere (…)
Amintim că şi Prahova a fost vizată de astfel de descinderi. Ca urmare, în data de 16 februarie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești, au efectutat nouă percheziții domiciliare în județ, pentru documentarea unui dosar de trafic de droguri de risc și deţinere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept. ”În cauză s-a reținut că, începând cu anul 2022 și până în prezent, 13 persoane, printre care și elevi, ar fi deținut, pentru consum propriu și ar fi comercializat consumatorilor din județul Prahova, preponderent liceeni, droguri de risc (canabis). În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate mai multe grindere și un cântar electronic de precizie, toate purtătoare de urme de materie vegetală, precum și o cantitate de cannabis. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea a 8 persoane pentru 24 de ore și luarea măsurii controlului judiciar cu privire la 5 persoane, pentru 60 de zile. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus arestarea preventivă a trei persoane, pentru 30 de zile, față de celelalte persoane reținute în cauză, procurorul a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile” (Comunicat IPJ Prahova).