V. Stoica
Sergiu Frusinoiu și Carp, prima unitate canină a Salvamont Prahova, au fost reconfirmați pentru încă un an în căutare și salvare în caz de avalanșă, în cadrul Stagiului Național de Formare a Unităților Canine de Intervenție la Avalanșă, de la Padina!
Reconfirmarea anuală a brevetului este obligatorie pentru menținerea statutului operațional al unității canine, astfel că, spre finalul acestei săptămâni, vor fi în jur de 30 de unități canine prezente concomitent, din toate județele care au câini brevetați sau în pregătire: Argeș, Gorj, Maramureș, Suceava, Mureș, Harghita, Covasna, Bacău, Prahova, Sibiu, Caraș, Hunedoara, Alba, Bihor.
A doua unitate canină a Salvamont Prahova, formată din Andy și Lina (fiica lui Carp), participă și ea la Școala Națională a Câinilor Salvamont de la Padina.
Centrul Național Salvamont de la Padina, aflat la altitudinea de 1.600 metri, găzduiește, în această perioadă, Stagiul Național de Formare a Unităților Canine de Intervenție la Avalanșă, organizat de Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România, împreună cu Consiliul Județean Argeș – prin Salvamont Argeș – și sub egida Departamentului pentru Situații de Urgență.
În ultimele cinci zile ale stagiului sunt prezente toate unitățile canine de avalanșă brevetate până acum în țara noastră pentru reconfirmarea anuală.
Potrivit Salvamont România, în prezent, corpul de conductori pentru câini de avalanșă din România este format din 22 de unități canine de avalanșă, din treisprezece județe.