Pentru a noua săptămână consecutiv, mii de israelieni au ieşit sâmbătă seară pe străzile din Tel Aviv pentru a protesta faţă de o reformă foarte controversată a sistemului judiciar dorită de premierul Benjamin Netanyahu şi pe care ei o consideră dăunătoare democraţiei, notează AFP, citată de Hotnews și Agerpres.
Coaliţia de dreapta şi de extremă dreapta formată în decembrie 2022 de Benjamin Netanyahu încearcă să obţină adoptarea unei o legislaţii care, în special, acordă guvernului putere de decizie în alegerea judecătorilor şi limitează prerogativele Curţii Supreme de a invalida decizii sau de a decide împotriva guvernului, provocând, de la anunţul textului la începutul lui ianuarie, manifestaţii masive. Două dispoziţii cheie ale reformei – prima care modifică procesul de numire a judecătorilor şi a doua care intenţionează să împiedice Curtea Supremă să invalideze orice nouă lege fundamentală votată de parlament – au fost deja adoptate de deputaţi în primă lectură. O altă dispoziţie extrem de contestată a reformei, introducerea unei clauze „derogatorii” care să permită parlamentului să anuleze cu majoritate simplă anumite decizii ale Curţii Supreme, urmează să fie votată în primă lectură la o dată ulterioară.
Manifestaţiile, care denunţă în general politica guvernului, nu par să influenţeze pentru moment determinarea lui Netanyahu şi a majorităţii sale. Opoziţia, printre care liderul său centrist Yair Lapid, l-a acuzat în repetate rânduri pe Netanyahu că doreşte să-şi servească interesele personale prin această reformă. Netanyahu este el însuşi judecat pentru corupţie în mai multe cazuri, iar adversarii săi consideră că, în cazul adoptării reformei, ar putea să o folosească pentru a anula o eventuală decizie a instanţei care să-l condamne.