Luiza Rădulescu Pintilie
Depun mărturie : de fiecare dată când am trecut pragul Galeriei de Artă Ploiești, am ieșit puțin mai bogată sufletește și, pe alocuri, alt om. Indiferent ce lucrări s-au aflat expuse pe simeze, indiferent dacă am știut ceva despre autorul lor, dacă am avut privilegiul să îl cunosc ori fără a-l cunoaște, indiferent dacă am simțit chemarea tuturor tablourilor sau numai pe unele m-am priceput să le înțeleg, fiindcă m-am regăsit în ele, fiindcă îmi spuneau ceva, fiindcă ochii mei recunoșteau o floare, un loc sau fiindcă adunau culori care rimau cu sufletul meu. Dar, fără excepție, am câștigat de fiecare dată un strop de bine, de frumusețe, de înțelepciune și de vindecare. Fie și de cenușiul de afară din care venisem! Așezat în plin centrul Ploieștiului, în zgomotul traficului care îi „zboară” pe la ușă, spaţiul în care funcţionează Galeria de Artă devine, vă asigur, de la primul pas făcut înlăuntrul său, o altă lume. Chiar şi când lucrările „copiază” teme , culori, stări şi emoţii din lumea reală ! E, probabil, secretul artiştilor de a face posibil ca arta lor să spele din sufletul nostru, al privitorilor, praful vieții de zi cu zi, cum spunea marele Pablo Picasso.
Toate acestea -şi încă multe altele- m-au îndemnat să vreau să văd expoziţia deschisă încă, pentru puţine zile, la galeria ploieşteană de artă de artista Daniela Euzefina Rîndaşu şi, în plus, toate acestea mă determină să scriu aceste rânduri şi ca o invitaţie pe care îmi permit să o adresez acelora care vor să-şi dăruiască, în aceste zile de început de martie, un răgaz de bucurie, de evadare din apăsarea cotidiană, de întâlnire cu frumosul, sub multe chipuri. Nu am avut încă ocazia să o cunosc personal pe artistă, deşi în expoziţiile de grup ale artiştilor plastici prahoveni i-am remarcat aproape de fiecare dată lucrările. Am trecut pur şi simplu pragul galeriei , după ce citisem fugar că este din Câmpina, că a urmat Liceul de Arte Plastice „N. Tonitza” din Bucureşti, iar apoi cursurile Institutului de Arte Plastice “Luceafărul” din Bucureşti, Secţia Pictură, clasa Teodor Moraru, pe care l-a absolvit în 2004. Am intrat, am privit şi iar am privit. Cu ochii, cu sufletul, cu mintea care nu au – cum am spus nu o dată- priceperea criticului care încadrează în teme , în stiluri şi simboluri, dar care se lasă convinse de ceea ce văd, de ceea ce simt, de ceea ce le emoţionează, le bucură, le dă o stare de bine. Şi mărturisesc că m-am simţit nu doar într-o expoziţie de pictură, aşa cum este, ci într-una de pictură, fotografie, carte poştală, decor cinematografic, jurnal de călătorie şi poveşti ilustrate, iar pe alocuri pictură religioasă. Dacă m-aş fi întâlnit cu autoarea, mi-ar fi plăcut să aflu povestea prenumelui său Euzefina şi aş fi vrut să-i mulţumesc fiindcă tablourile sale cu flori , însoţite de splendide ceainice şi ceşti cu modele albastre , mi-au amintit- şi ţin multe la aceste amintiri- de impresionantele mozaicuri albastre, azulejos, pe care le-am văzut în Portugalia, la Lisabona . Sinceră cum sunt, i-aş fi recunoscut că, fără a avea o legătură specială cu pisicile- dincolo de obişnuita afecţiune faţă de orice suflet-, chiar dacă ştiu că despre ele se spune că disting chiar şi culorile, nu m-am grăbit să trec mai departe de tablourile care le înfăţişează, fiindcă fotoliile regale, scaunele vechi, treptele scărilor, ferestrele sau pervazul cu flori pe care au fost surprinse mi-au şoptit să rămân. Mai mult decât atât, le-am şi văzut drept ilustraţii într-o carte de poveşti şi nu numai …
Da, recunosc, mie îmi plac mai ales tablourile sale cu flori şi copaci înfloriţi şi îmi place originala ramă în care , fără excepţie, sunt toate aşezate, ca o ferecătură aurită, lucrată de mână, căreia trecerea timpului i-ar fi meşteşugit o patină şi mai frumoasă. Dar recunosc în acelaşi timp că sunt nedreaptă. Fiindcă unora v-ar putea plăcea mările albastre surprinse pe pânză, ori aerul oriental care se risipeşte uşor din unele lucrări, poate chiar expresivele pisici, lămâile galbene, cerul dimineţii şi aburul cafelei sau stolul de păsări albe înălţându-se spre cer. Fiindcă „Spring project”- cum şi-a denumit artista expoziţia- este despre toate acestea şi despre încă multe altele , pe care le puteţi descoperi privind cu propriii ochi în expoziţia care rămâne deschisă până pe 8 Martie. De altfel, tot în această perioadă, artista expune şi la Câmpina, oraşul său natal. Oferiţi-vă acest dar de primăvară şi nu am niciun dubiu că, fără a plăti nimic, veţi pleca mai bogaţi sufleteşte ! Chiar de nu veţi cumpăra un tablou, ca să îl păstraţi sau să îl dăruiţi, cu siguranţă îl veţi purta măcar pe unul, pentru o vreme, în inimă . Ca să vă învăluie, măcar din când, în culori care să estompeze cenuşiul vieţii de fiecare zi !
