Mii de oameni din Ucraina au suferit leziuni complexe în legătură cu războiul şi au nevoie de servicii de reabilitare şi de echipament care să-i ajute, a declarat marţi un oficial de rang înalt al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), informează Agenţia Reuters, preluată de Agerpres. Aceste leziuni complexe includ fracturi, amputări, leziuni ale măduvei spinării, traumatisme ale creierului şi arsuri, a precizat Dr Satish Mishra din cadrul Biroului regional pentru Europa al OMS, în cadrul unei conferinţe de presă.
Atacuri asupra facilităţilor din domeniul sănătăţii, numărul mai mic de lucrători medicali din cauza strămutărilor şi penuriile de energie electrică fac ca ucrainenii să se confrunte cu dificultăţi în a primi îngrijiri, a adăugat el. Chiar şi înainte de război, în 2019, în jur de jumătate din populaţia Ucrainei este posibil să fi beneficiat de servicii de reabilitare, majoritatea legate de boli netransmisibile precum diabetul sau cele cardiovasculare, a declarat Dr Cathal Morgan, alt oficial al OMS. De atunci, pandemia şi războiul au majorat semnificativ nevoia pentru servicii de reabilitare, a adăugat Cathal Morgan. „De aici nevoia de urgenţă”, a mai spus ea. Ca o comparaţie, în 2019 circa 2 din 5 oameni din regiunea europeană sufereau de boli ce este posibil să fi necesitat servicii de reabilitare, potrivit dr. Cathal Morgan.
Pe 24 februarie anul trecut, Rusia a declanşat o invazie în Ucraina, prima agresiune de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial. Moscova îşi califică în continuare acţiunile în Ucraina drept „operaţiune militară specială” şi susţine că nu vizează civili.