Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Prahova au organizat, în data de 7 martie, mai multe acţíuni pe linia combaterii delictelor silvice.
În acest context, au fost aplicate mai multe sancțiuni contravenționale, în valoare de 30.000 de lei. Totodată, a fost dispusă confiscarea valorică a 156,83 de metri cubi de material lemnos, reprezentând 40.154 de lei. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru transport de material lemnos fără proveniență legală, dar și pentru descărcarea la altă adresă decât cea menționată în avizul de însoțire a mărfii.
Într-un comunicat de presă al IPJ Prahova sunt exemplificate şi câteva cazuri:”Polițiștii din cadrul Secției rurale Drajna au fost sesizați despre faptul că pe DN1 A, în comuna Măneciu, circulă un camion cu lemne, posibil cu documente în neregulă. În baza sesizării, polițiștii au identificat în trafic autotractorul cu semiremorcă, acesta fiind condus de un bărbat în vârstă de 39 de ani, din comuna Măneciu. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că avizul de însoțire ar fi fost emis la o anumită oră și sincronizat la o altă oră, transportând materialul lemnos fără conexiune permanentă de date mobile, în situația în care normele privind circulația materialelor lemnoase instituie această obligație. În cauză, conducătorul auto a fost sancționat conform Legii nr.171/2010, cu amendă în valoare de 2.000 de lei.
De asemenea, și oamenii legii din cadrul Poliției orașului Breaza au depistat, în zona Valea Morii, doi bărbați care ar fi tăiat și sustras un arbore. În momentul depistării, cei doi bărbați cu vârstele de 29 și 34 din orașul Breaza au abandonat materialul lemnos sustras într-o grădină, din imediata vecinătate a fondului forestier. Materialul lemnos a fost predat unui pădurar din cadrul Ocolului Silvic Sinaia. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere și furt de arbori».