La Ploieşti, aproape 110.000 de persoane au fost trecute deja pe lista contribuabililor „bun-platnici”

N. Dumitrescu

Prahovenii care au și statutul de contribuabili – adică sunt proprietari de clădiri, terenuri sau autovehicule- și vor să plătească mai puțin cu 10% din întreaga sumă datorată pe anul 2023 în contul taxelor și al impozitelor locale ar trebui să se grăbească! Mâine, 31 martie a.c., este ultima zi în care dacă se plătesc integral, cu anticipație, impozitele și taxele locale datorate pentru întregul an, se acordă bonificația de 10%. Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren şi cel pentru autovehicule se achită anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv. Astfel, ultima zi a lunii martie este considerată ultima zi atât pentru achitarea primei rate, cât și ziua în care există posibilitatea de a achita cu reducerea menționată, în eventualitatea în care contribuabilii preferă să plătească suma datorată în integralitate. De precizat că, ulterior datei de 31 martie, pentru sumele neachitate la termenul scadent se calculează majorări de întârziere de 1% pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, până la data stingerii integrale a obligațiilor fiscale datorate. La Ploiești, însă, se pare că, pe modelul ultimilor ani, au fost destule persoane care s-au încadrat în categoria contribuabili ”bun- platnici”, iar confirmarea vine chiar de la Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești. Astfel, până la data de 29 martie a.c., un număr de 109.905 persoane au achitat taxele și impozitele locale, din care 94.726 au plătit în integralitate suma datorată, drept pentru care au beneficiat și de reducerea de 10%. Oricum, mulți dintre contribuabili au lăsat pe ultimele zile ale lunii martie achitarea taxelor locale, dovadă fiind ziua de 27 martie în care s-a încasat, de la începutul acestui an, cea mai mare sumă – 1.135.333,07 lei. Așa cum v-am mai informat, față de 2022, pentru anul acesta, impozitele și taxele locale la Ploiești au fost indexate doar cu rata inflației, în cuantum de 5,1%, fiind menținute și facilitățile fiscale care s-au aplicat și în anii trecuți, printre care scutirea de la plată a unor categorii de persoane, cum ar fi cele orfane ori aflate în evidența autorității tutelare. De asemenea, și pentru anul acesta a fost aprobată scutirea de la plata impozitului pe clădire şi a impozitului/taxei pe teren în cazul persoanelor ale căror venituri lunare nete sunt mai mici sau egale de 650 de lei (inclusiv pentru persoanele fără venituri), pentru clădirea folosită ca domiciliu şi terenul aferent acesteia, în suprafaţă de maximum 500 mp. În acest ultim caz, contribuabilul datorează impozit pentru diferenţa dintre suprafaţa de teren deţinută (dacă este mai mare de 500 mp) şi cei 500 mp scutiţi prin hotărârea legislativului ploieștean, scutirea fiind acordată doar pentru cota deţinută de contribuabili şi în următoarele condiții: să deţină în proprietate un singur imobil; să nu înregistreze obligații restante la bugetul local, în acest caz scutirea fiind acordată pe baza unei cereri care trebuie depusă până la data de 31 martie 2023.
Potrivit unei situații valabile la sfârșitul anului 2022, în evidențele Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești se aflau 121.690 de contribuabili persoane fizice care dețin în proprietate clădiri, contribuabilii persoane juridice fiind în număr de 1.832, în timp ce la capitolul proprietari de autovehicule figurează 62.124 de contribuabili persoane fizice, respectiv 4.978 de contribuabili persoane juridice.