În ultima perioadă, nu este săptămână în care reprezentanții SGU Ploiești să nu aducă în atenția opiniei publice faptul că lucrările de modernizare în unele parcuri și locuri destinate copiilor sunt vandalizate sistematic. Băncile și obiectele de joacă sunt rupte, iar pe jos, la întâmplare, sunt aruncate gunoaie, dar și coji de semințe, ultimul act de vanalizare fiind semnalat în spațiul de joacă amenajat pe str. Arieșului. Cum aruncatul cojilor de semințe pe domeniul public a devenit deja o obișnuință mai prin tot orașul, în aceste condiții, se pune, firesc, întrebarea: De ce ”mâncătorii de semințe” nu sunt sancționați? La Craiova, recent, două persoane care au fost depistate că mâncau semințe într-un spațiu public și aruncau cojile pe jos au fost sancționate cu amenzi totale de 2.500 lei , fiind obligate, totodată, și să curețe ceea ce au lăsat în urma lor. Prin urmare, poate ar fi indicat ca, și la Ploiești, polițiștii locali să-i depisteze pe cei care, în parcuri, consumă băuturi alcoolice ori care au mâncat semințe și au folosit locurile de joacă ale copiilor, deși aceștia erau trecuți de mult timp de vârsta copilăriei. ”Menținerea curățeniei în parcurile și grădinile publice precum și în perimetrul locurilor de joacă din municipiu nu se poate realiza fără aportul ploieștenilor. Așadar, revenim cu apelul nostru către cetățenii care frecventează aceste locuri, îndemnându-i să depună gunoiul în recipientele destinate acestui scop, pentru a preveni îmbolnăvirea copiilor. Reamintim cetățenilor faptul că pot sesiza actele de vandalism la numerele de telefon ale Dispeceratului RASP(0244/984)și Poliției Locale (0244/954)”, au ținut să precizeze cei de la SGU Ploiești.