Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au efectuat 22 de percheziţii domiciliare în judeţele Covasna, Sibiu şi Braşov, într-un dosar penal ce vizează infracţiunile de luare de mită, dare de mită, deturnare de licitaţii publice etc.
Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Române, în aceeaşi cauză mai sunt puse în executare alte 10 mandate de percheziție domiciliară în alte județe, de către polițiști din cadrul unităților de poliție corespunzătoare – structurile de investigare a criminalității economice, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al specialiștilor criminaliști, după cum urmează: IPJ Dâmbovița – cinci locații, IPJ Prahova – două şi câte una de către IPJ Argeș și IPJ Ialomița şi Poliţia Sectorului 5- Bucureşti.
«În urma punerii în executare a tuturor celor 32 de mandate de percheziție domiciliară, vizând sediile unor instituții publice, punctele de lucru ale unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice (funcționari publici, administratori de S.C.-uri și angajați ai acestora), se urmărește descoperirea și ridicarea de mijloace de probă (înscrisuri oficiale, echipamente informatice, evidențe extracontabile, sume de bani etc.) ce urmează a fi administrate în probatoriu pe parcursul urmăririi penale, precum și conducerea la sediul poliției, în baza unor mandate de aducere, a 20 de persoane, pentru audieri» (Comunicat Poliţia Română).