Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, care se aflau în timpul serviciului și în urma verificărilor efectuate la sediul unei societăți comerciale de pe Bulevardul Republicii, au constatat faptul că administratorul unității ar fi întreprins măsuri în vederea amenajării unei parcări pe terenul adiacent, fără întocmirea documentelor prevăzute de lege.
”În urma verificărilor, a rezultat că bărbatul ar fi realizat lucrarea în cauză fără a avea la bază autorizația de construcție și aviz emis de poliția rutieră. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de amenajare a accesului rutier la drumul public, fără autorizaţie de construcţie eliberată în condiţiile legii, ori cu încălcarea condiţiilor stabilite în autorizaţie”, a informat IPJ Prahova.