Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Prahova i-au reținut pentru 24 de ore pe doi tineri bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic și fraudă informatică.
Speţa este prezentată într-un comunicat de presă al IPJ Prahova, asfel: „La data de 3 martie, polițiștii au fost sesizați de către reprezentatul unei societăți comerciale că, în perioada octombrie 2020-martie 2023, un tânăr în vârstă de 26 de ani, fost angajat, ar fi creat 75 de adrese de e-mail folosindu-se de date de identificare fictive, pe care le-ar fi utilizat pentru plasarea de comenzi de bunuri cu livrare la easy-box-uri amplasate în municipiul Ploiești și ulterior le achita cu vouchere de reducere.
Din cercetări a reieșit că tânărul în cauză ar fi fost ajutat de un altul în vârstă de 28 de ani.
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 210.000 de lei.
În baza investigațiilor și a cercetărilor efectuate, polițiștii au realizat prinderea în flagrant a celor doi tineri în timp ce ridicau mai multe comenzi.
Bunurile identificate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În urma probatoriului administrat față de cei doi tineri din județul Buzău, respectiv Dâmbovița a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior fiind plasați sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”.
În completarea primei informaţii, poliţiştii prahoveni mai precizează faptul că în ziua de miercuri, 15 martie,”oamenii legii au efectuat o percheziție domiciliară unde cei doi tineri locuiesc, fiind descoperite mai multe mijloace materiale de probă, dar și 12.700 de lei și 1.200 de euro.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic și fraudă informatică”.