Ieri dimineaţă, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au pus în executare trei mandate de percheziție în Prahova şi Bucureşti, la domiciliile unor persoane, precum şi la punctul de lucru al unei societăți comerciale, pentru documentarea unei cauze penale ce are ca obiect comiterea infracțiunii de înșelăciune.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Prahova, «din cercetări, a reieșit faptul că, în perioada octombrie 2022-ianuarie 2023, persoanele bănuite ar fi indus în eroare mai multe persoane din țară, prin livrarea unor colete ce conțineau obiecte care nu fuseseră comandate în prealabil de către destinatari, sumele de bani reprezentând contravaloarea acestora fiind încasate în sistem ramburs. În total, au fost livrate aproximativ 3.500 de colete, fiind încasată în sistem ramburs suma totală de 192.000 de lei”. În urma descinderilor, trei persoane urmau să fie conduse, cu mandat, la sediul poliţiei, pentru a fi audiate. La acţiunea de ieri, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au beneficiat de sprijinul angajaţilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova.