Distrigaz Sud Rețele  face  următoarele precizări privind demararea unor lucrări de modernizare a rețelei de gaze naturale în orașul Ploiești, județul Prahova:

Începând cu data de 20 martie 2023, cu scopul de a crește siguranța în exploatare a rețelei de distribuție a gazelor naturale, compania va desfășura lucrări de modernizare pe următoarele străzi: Ion Luca Caragiale, Vlad Țepeș, Gheorghe Grigore Cantacuzino și Porumbacu, din orașul Ploiești, Județul Prahova.În vederea realizării acestui proiect, circulația pe străzile mai sus enumerate va fi afectată, traficul auto fiind posibil pe o singură bandă de circulație.

Proiectul de modernizare a fost atribuit, prin achiziție publică,  societății AVI PROD.

Anticipat, ne cerem scuze pentru disconfortul generat în derularea acestor lucrări și îi asigurăm pe riverani și participanții la trafic că vom face tot posibilul pentru a minimiza impactul pe care îl au aceste lucrări asupra vieții cotidiene.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Biroul de Presă

 

***Distrigaz Sud Rețele este lider în distribuția de gaze naturale în România, cu o expertiză de peste 47 de ani în acest domeniu, având peste 2 milioane de clienți, circa 22.300 km rețea și 2.750 de angajați. Distrigaz Sud Rețele deține contract de concesiune pentru distribuția de gaze naturale în 1358 de localități, pe raza a 20 județe din sudul și centrul României: Argeș, Brăila, Brașov, Buzău,Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Teleorman și Municipiul București.