Clubul Petrolul începe să culeagă roadele statutului de membru al ECA (Asociația Cluburilor Europene), calitate obținută la finalul anului trecut. Astfel, directorul executiv al FC Petrolul, Sevastian Botnari, se află într-o vizită de lucru în Italia, la Academia Internazionale Milano, alături de reprezentanți ai unor cluburi de renume din Europa, precum Ajax Amsterdam, FC Liverpool, Olympiakos Pireu, PSV Eindhoven, Glasgow Rangers, Red Bull Salzburg, Real Sociedad, Rapid Viena, Steaua Roșie Belgrad, Sporting Lisabona sau Tottenham Hotspur.
„Este o vizită dedicată membrilor ECA Europe, un schimb de experiență și, în același timp, un bun prilej pentru consolidarea relațiilor, în vederea unei colaborări mult mai ample. Este un seminar extrem de interesant, de constructiv, pentru că avem posibilitatea să vedem modul profesionist în care este organizat un club precum Inter, în special la nivelul sectorului său juvenil. Lucruri pe care, de ce nu, sperăm să le putem implementa și noi, în timp, la Ploiești”, a precizat Sevastian Botnari.