Luiza Rădulescu Pintilie
De fiecare dată când scriu despre şcoli, dar mai ales despre elevi şi dascăli – şi am scris de multe ori – îmi apare în gând o descriere făcută de pedagogul Elinor Schulman Kolumbus: „Unii copii sunt precum nişte roabe: trebuie să fie împinşi. Unii sunt precum bărcuţele: trebuie să fie vâslite. Unii sunt precum zmeiele: dacă nu le ţii strâns de sfoară vor zbura departe, sus. Unii sunt precum pisicuţele: tare mulţumite când sunt mângâiate. Unii sunt ca nişte remorci: folositoare numai când sunt trase. Unii sunt precum baloanele: tare uşor de vătămat, de nu le mânuieşti cu grijă. Unii sunt mereu de nădejde şi gata să te-ajute.” Fiindcă în cele câteva fraze mi s-a părut şi continuă să mi se pară că se află însăşi esenţa, dificultatea, frumuseţea, unicitatea şi responsabilitatea pe care o are misiunea unui dascăl de a descoperi, de a şlefui şi de a face să strălucească diamantul pe care îl are, cu siguranţă, în interiorul său, fiecare dintre copiii care i-au fost încredinţaţi spre educare, oricât de diferit ar părea el, în unicitatea sa, faţă de un altul, oricât de uşor sau de greu şi-ar lăsa dezvăluite înzestrările. Iar misiunea aceasta mi se pare cu atât mai importantă şi cu atât mai de apreciat cu cât învăţăceii sunt în primii ani ai procesului educaţional şi la fel educatorii care îi modelează. Nu întâmplător conceptul de educaţie timpurie este considerat, prin multitudinea experiențelor de învățare și dezvoltare a copiilor, esențial în formarea copilului şi în dezvoltarea lui ulterioară. Aşa cum, din transferul de experienţă şi de bune practici între generaţiile de dascăli, prin cercurile pedagogice, cadrele didactice aflate ele însele la început de carieră învaţă noi modalităţi de predare, de lucru aplicat cu copiii, valorificându-şi acumulările de până la un moment dat, autoevaluându-se, dar şi beneficiind de evaluarea critică şi constructivă a celorlalţi dascăli participanţi, identificând noi modalităţi de diversificare a conţinuturilor, a stilului de lucru şi de interacţiune cu preşcolarii. Iar când tema unui asemenea cerc pedagogic este „Educația pentru valori în educația timpurie” – aşa cum a fost cea abordată, în urmă cu puţine zile, în cadrul Cercului pedagogic al educatorilor din grădiniţele de pe Valea Slănicului, găzduit de Grădiniţa cu program normal Ostrovu-Aluniş, din cadrul Şcolii Gimnaziale „Gheorghe Costescu” Aluniş (director-prof. Maria Dumitru), se înţelege şi mai mult importanţa unei asemenea interacţiuni didactice, educaţionale şi umane. În fapt, valorile sunt cele care au rol fundamental în totalitatea acţiunilor umane şi a le adapta înţelesului unor vârste atât de fragede astfel încât, pe fundamentul lor lor, crescând, fiecare copil să poată aşeza apoi, în mod real, noi şi noi sensuri, în celelalte etape ale procesului educaţional în care e cuprins, dar şi în viaţa lui cea de toate zile, nu poate să fie un demers tocmai uşor. Şi e lăudabil că în cadrul cercului respectiv, coordonat de două cadre didactice cu multă experienţă la catedră şi în procesul educaţional, doamnele Adriana Popa şi Aurelia Panait, la care au participat 34 de educatoare, tânăra educatoare Coman Sandra a reuşit, alături de cei 15 copii de grupă mică, să ilustreze câteva aspecte esenţiale ale complexei teme abordate. Alegând ca de la modul sărbătoresc în care grădiniţa şi sala de clasă au fost pregătite pentru oaspeţi şi pentru desfăşurarea lecţiilor în sine, la abordările teoretice ale referatului prezentat şi la activităţile desfăşurate cu copiii cadrul simbolic să fie cel al primăverii şi al tradiţiilor specifice acestei perioade – de la Mărţişor la Ziua Internaţională a Femeii şi la Sărbătorile Pascale, rând pe rând noţiunile subsumate temei valorilor au căpătat imagini şi conţinuturi diverse, îmbinând laolaltă matematica şi povestea, primele cunoştinţe despre mediu cu cele despre limba în care s-au născut şi vorbesc, de la dragostea de mamă la cea pentru florile şi copacii înfloriţi care vestesc aceste anotimp. Şi dacă în grădina de acasă toţi copiii au văzut, cu siguranţă, ghiocei, în sala de clasă fiecare dintre ei a devenit, bucurându-se şi mândrindu-se, cum numai copiii ştiu să o facă, o asemenea gingaşă floare – simbol al primăverii. Iar dacă în grădina educaţională, „doamna“ lor a plantat, nu fără emoţii – sub privirile şi evaluarea colegilor cu mult mai experimentaţi, de la care a fost convinsă că ea însăşi are de învăţat – seminţe care să rodească în grădina sufletească a elevilor săi, cu siguranţă vor fi multe anotimpurile prin care vor traversa asemenea învăţături, deprinse şi de la catedră şi de la înălţimea micuţelor scăunele de grădiniţă. Nu întâmplător a aşezat educatoarea Sandra Coman, drept mottto al referatului prezentat cuvintele înţelepte ale lui Plutarh: ”Capul copilului nu este un vas pe care să-l umpli, ci o făclie pe care s-o aprinzi astfel încât mai târziu să lumineze cu lumină proprie“. Cele 15 mici făclii le vor lumina, fără nicio îndoială, nu numai lor drumul pe mai departe în viaţă, ci şi toate locurile prin care ei vor trece, se vor înălţa sau vor visa… Cu ceea ce la rându-i a învăţat din această experienţă, din dialogul purtat, din sfaturile, observaţiile şi evaluările din cadrul acestui cerc pedagogic, în mod cert şi educatoarea Sandra Coman va putea fi, pentru preşcolarii de acum şi pentru multele generaţii care îi vor mai trece prin mână, şi mai aproape de flacăra aceea nestinsă despre care se spune, într-o veche legendă, că i-ar fi fost hărăzit să devină pentru elevii săi fiecăruia dintre cei care aleg profesia de dascăl, atunci când i-a fost dăruită scânteia de lumină divină…
Şi azi, mai mult parcă decât oricând, e nevoie de tot mai mulţi şi mai dăruiţi dascăli de vocaţie!
