CSM Petrolul Ploieşti „U14″ este, pentru al treilea an consecutiv, campioana României la baschet masculin, după încă un sezon în care nu a cunoscut gustul înfrângerii! Au fost, de data aceasta, 26 de victorii consecutive obţinute de-a lungul ediţiei de campionat „2022-2023”, cea mai frumoasă fiind, fără îndoială, cea obţinută duminică, în finala cu ACS Dan Dacian Bucureşti!
Băieţii pregătiţi de Ionuţ Ivan şi Marian Angelian au câştigat cu 73-63 (19-17, 28-17, 13-11, 13-18) o partidă desfăşurată într-o atmosferă senzaţională, cu aproape 1000 de spectatori prezenţi în tribune şi două galerii care au cântat neîncetat, indiferent de scorul de pe tabelă. Victoria a confirmat cele două succese obţinute de CSM Petrolul Ploieşti în acest sezon în faţa bucureştenilor, una în campionat, alta în EYBL, şi a răsplătit echipa care a alergat mai mult, a fost mai agresivă şi are, indiscutabil, două indivdualităţi care pot face diferenţa la această categorie de vârstă: Vlad Borcan şi David Iordăchescu. A fost, însă, la fel ca în toate meciurile, un nou efort colectiv deosebit al băieţilor noştri, mingile „furate” adversarilor stând mărturie în acest sens, şi un nou titlu national care nu poate fi contestat!
Pentru CSM Ploieşti au jucat: Vlad Borcan (27 puncte, 2×3, 13 recuperări), David Iordăchescu (19, 3×3), Tudor Mihalea (8, 1×3), Teodor Mihalea (7, 1×3), Andrei Marcu (6), Andrei Nicolae (3), Ciprian Coniac (2), Ştefan Dobre (1), David Ilie, Alexandru Petre, Rareş Tudorie, Roberto Săndulescu. Listei campionilor li se adaugă Filip Barbu şi Darius Coman, care au evoluat, şi ei, de-a lungul Turneului Final.
Conform tradiţiei, Federaţia Română de Baschet a oferit şi premii individuale, iar CSM Petrolul Ploieşti a avut trei remarcaţi: conducătorul de joc Ciprian Coniac a fost declarat „cel mai bun pasator”, având 19 assisturi, David Iordăchescu a fost considerat „cel mai de perspectivă jucător”, iar Vlad Borcan a fost declarat MVP-ul competiţiei!
Totodată, David Iordăchescu şi Vlad Borcan au fost incluşi în „best 5” al Turneului Final, alături de Horia Păsat (ACS Dan Dacian Bucureşti), Darius Miron (U-BT Cluj-Napoca) şi Răzvan Buzguţă (CSM CSU Oradea). Celelalte premii indivuale le-au revenit lui Răzvan Buzguţă (CSM CSU Oradea – cel mai bun recuperator) şi lui Mihai Popa (ACS Stomart Praxis Iaşi – cel mai bun marcator – 109 puncte). Festivitatea de premiere a fost oficiată de Managerul General al Federaţiei Române de Baschet, Cătălin Burlacu, de secretarul general adjunct, Liviu Puicu, şi de către directorul tehnic Tiberiu Dumitrescu.
Medaliile de bronz ale campionatului au fost obţinute de cei de la ACS U-BT Cluj-Napoca, graţie victoriei cu 52-39 obţinută în Finala mica în faţa Ştiinţei Bucureşti.