N.D.
Filarmonica ploieșteană va fi, astăzi, gazda unui eveniment muzical extraordinar, renumitul flautist Matei Ioachimescu urmând să prezinte concertul “inSuflu” alături de ”The Romanian Flute Ensemble”, de la ora 19:00. Concertul menționat face parte din proiectul “Flute Lab”, desfășurat în 8 orașe din țară, ce include, totodată, și o serie de întâlniri cu tineri flautiști. Astfel, cu sprijinul Colegiului de Arte “Carmen Sylva” și al Rotary Club Ploiești, tinerii flautiști ploieșteni vor avea parte de o întâlnire specială cu flautistul Matei Ioachimescu, sub forma unui masterclass de interpretare, tot astăzi, cu câteva ore înainte de evenimentul anunțat pentru această seară. ”Concertul de la filarmonică va prilejui reîntâlnirea publicului din România cu flautistul Matei Ioachimescu, solist internațional, binecunoscut pentru prezența sa scenică electrizantă, într-un program spectaculos, construit în jurul virtuozității și al lumilor sonore magice. Alături de Matei Ioachimescu se va afla ”The Romanian Flute Ensemble”, format din Tabea Bebeșelea, Iulia Lupaș, Alexandra Mahu, Miriam Tohătan, Romina Onișor și Bogdan Preda, deja remarcat la festivaluri internaționale. Publicul prezent la concertele “inSuflu” va avea privilegiul de a asculta în primă audiție lucrările compuse special pentru acest eveniment de compozitori de primă mărime din generația tânără, precum Gabriel Mălăncioiu, Ciprian Pop, George Păiș și Alin Chelărescu”, au anunțat organizatorii concertului menționat, care au precizat că intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.