„De acord cu alimentele cultivate în labo­rator, atâta timp cât respectă standardele noastre nutriționale”. Așa poate fi rezumat discursul lui Stefan De Keersmaecker (foto medalion), purtătorul de cuvânt al Comi­siei UE, potrivit Il Messaggero, citat de Rador şi Hotnews.
Practic, De Keersmaecker a lăsat să se înțeleagă că, în lunile următoare, cererea de comercializare a altor „alimente noi” – respectiv cele inventate în laborator pe bază de insecte, sau pur și simplu consumate în mod tradițional în afara Europei – ar putea ajunge în curând pe mesele Bruxellesului.
Prin urmare, cu condiția să îndepli­nească anumite condiții (etichetare corectă și siguranță alimentară), Uniunea Europea­nă spune da făinii din greieri, ciupercilor tratate cu raze ultraviolete și „cărnii în eprubetă”, un produs alimentar derivat din fuziunea celulelor stem animale din interiorul unui bioreactor, care nu este încă prezent pe lista noilor alimente autorizate de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) şi care a reaprins controversa lucrătorilor din sectorul agricol.
„Carnea sintetică este opusul ideii noastre de hrană, bazată pe punerea în valoare a producțiilor agricole și zootehnice, simbol de înaltă calitate și de identificare a teritoriilor și tradițiilor naționale – a spus președintele CIA-Agricoltori, Cristiano Fini. Un studiu al Nomisma arată că laboratoarele și start-up-urile de carne cultivată în laborator au crescut de la 13 la 117, din 2016 până în 2022 şi că până în 2030, producția globală de alimente artificiale va ajunge la 2,1 milioane de tone.
„Procesul de producție a cărnii de cultură este foarte controlat. Acestea sunt substanțe care, chiar și atunci când sunt produse artificial, reproduc moleculele prezente în mod natural în organism. Consider că, carnea de cultură poate fi mai sigu­ră decât cea din fermele intensive pentru că ar reduce riscul proliferării agenților patogeni dar și utilizarea antibioticelor și steroizilor”, afirmă Luciano Conti, profesor de biologie aplicată la Universitatea din Trento.
Cu toate acestea, expertul a reamintit că procesul de producere a cărnii cultivate în laborator nu este în prezent fezabil pentru producția la scară industrială, atât din cauza vremurilor, cât și a costurilor încă foarte mari.
Prin urmare, deocamdată, apariţia cărnii sintetice pe rafturile supermarketurilor europene este o posibilitate încă destul de îndepărtată în timp, nu o iminență a anului 2023. În prezent, există doar două locuri în lume unde carnea de laborator poate fi consumată la reustaurant: Israel și Singapore.