Unul dintre cei mai mari agenți economici din județul Prahova, compania Maspex Romania, a realizat de curând o investiție importantă pentru protecția mediului înconjurător prin limitarea impactului activităților operaționale de producție. Este vorba de finalizarea construcției și operarea unei noi stații de epurare a apelor menajere și tehnologice la fabrica Maspex din Vălenii de Munte, investiția totală alocată stației de epurare fiind de aproximativ 6 milioane de euro.

Stația de epurare a fost realizată la standardul NTPA001,  ceea ce înseamnă că, în urma procesului de epurare realizat în cadrul stației, apa rezultată poate fi deversată inclusiv în receptorii naturali.

Compania Maspex Romania manifestă un interes real pentru mediul înconjurător. Dezvoltăm constant atât proiecte de investiții în unitățile de lucru, cât și programe de responsabilitate socială și acțiuni ecologice în comunitățile din care facem parte. Suntem implicați în promovarea bunelor practici de sustenabilitate, utilizarea eficientă a resurselor, respectarea și protejarea mediului și a comunităților în care ne desfășurăm activitatea. Atât în rândul adulților, cât și al copiilor. Pentru aceștia din urmă am lansat de curând programul educativ pe teme de mediu „Tedi și prietenii naturii”, un proiect foarte util în cadrul căruia copiii de la grupa mare din grădinițe își pot însuși informații diverse, de la protejarea mediului prin reciclare și grija față de plante și animale până la gestionarea banilor ca formă de consum sustenabil”, a declarat Grzegorz Grabowski, CEO Maspex Romania.

În fabrica de la Vălenii de Munte sunt folosite cantități semnificative de apă pentru producție, dar și pentru alte activități adiacente. Apele uzate rezultate din aceste activități primesc în noua stație de epurare un tratament adecvat, care este mult mai performant decât cel prevăzut de normele de bază impuse prin legislația aplicabilă și care permite obținerea unor ape convențional curate, ce nu mai necesită o epurare suplimentară în stația de epurare orășenească.

 “Această investiție confirmă încă o dată faptul că putem îndeplini misiunea noastră de a oferi produse alimentare de calitate, apreciate de consumatori, acționând cu responsabilitate și grijă pentru natură, dar și pentru comunitatea din care facem parte”, a adăugat Grzegorz Grabowski.