George Marin

Ieri a fost prezentat noul antrenor al Petrolului pentru următorul an și jumătate, conform contractului semnat. Evenimentul s-a întâmplat în urma hotărârii pe care Nae Constantin a luat-o în urma meciului pierdut categoric, 0-5, la Botoșani. Decizia conducerii clubului ploieștean a fost comunicată chiar de președintele executiv, Claudiu Tudor, printr-un expozeu care explică alegerea făcută și, în același timp, care arată că există o continuitate în filozofia clubului prahovean: „Așa cum știți, Nae a decis să încheiem colaborarea în acest moment deși – trebuie să punctăm – noi nu ne-am dorit acest lucru. La fel cum am făcut-o și acum un an și șase luni, la fel și acum am hotărât să mergem pe linia antrenorilor autohtoni. Primul nume pe care l-am pronunțat a fost Florin Pîrvu (foto). Ne-am înțeles imediat, nu a pus nicio secundă problema banilor. Am mare încredere în el, am mare încredere că lucrurile se vor redresa, pentru că jucătorii au rămas puțin datori după aceste ultime trei meciuri. Dar asta nu înseamnă că ne vom dezice de jucători, eu nu o voi face-o niciodată. Suntem în aceeași barcă cu ei. Pierd ei, pierdem și noi, cei din staful administrativ și tehnic. Câștigăm cu toții, pierdem cu toții. Prin învestirea lui Florin aducem un suflu nou. Mă bazez foarte mult pe dorința lui de a confirma ca antrenor, mă bazez pe dragostea pe care o are pentru acest club. El este un fost căpitan al acestei echipe, el este trup și suflet pentru Petrolul și, așa cum am reușit cu Nae Constantin – și am reușit, din punctul meu de vedere – sunt sută la sută convins că Florin va face același lucru. Are tot sprijinul nostru, are mână liberă în tot ceea ce înseamnă jucători, decizii, exact așa cum a fost și la Nae. Restul depinde și de Dumnezeu, pentru că dacă nu ai ajutor de la Dumnezeu nu ai nimic, și de băieți și de staf”. În cursul derulării conferinței, președintele Tudor și-a exprimat convingerea că drumul lui Nae Constantin se va mai intersecta cu cel al Petrolului.
Sosit cu o mică întârziere, Florin Pîrvu s-a scuzat motivând prin dorința de a se vedea cu jucătorii în vestiar. Ne-a mărturisit că i-a simțit un pic căzuți și a ținut să-i încurajeze. „Le-am spus că eu cred foarte mult în ei și așa cum au reușit până acum să adune puncte în clasament, o vor face și de acum înainte” – a precizat Pîrvu.
Trecând rapid peste ultimul meci, catalogat drept „un duș rece cu multă gheață”, noul antrenor al Petrolului a afirmat: „Sunt bucuros că sunt aici. Mă consider Acasă (n.n. precizarea majusculei a venit din partea antrenorului), am venit cu inima deschisă. Mi-am dorit foarte mult să revin, ultima mea experiență ca antrenor aici a fost în 2014, cu Răzvan Lucescu, când Petrolul a avut o echipă mai mult decât bună, care a reprezentat fotbalul românesc în Cupele Europene, cu jucători ca Mutu, Tamuz, Peçanha. Acum, datele problemei sunt schimbate, dar sunt sigur că vom reuși să facem o treabă bună”.
Întrebările primite după acest scurt discurs au lăsat să se întrevadă câteva dintre intențiile cu care staful tehnic (în mare, același, dar cu un posibil nou secund) condus de Pîrvu va aborda meciurile rămase de jucat. „Ne așteaptă meciuri grele și foarte grele, dar nu este imposibil de a aduce puncte din aceste partide. Rolul meu este de a face ca echipa să se trezească și să reușim împreună să facem un grup unit și să demonstrăm asta pe teren” – a spus Pîrvu, lăsându-i pe cei aflați în sala de conferințe a stadionului „Ilie Oană” și pe cei care au urmărit conferința în direct să li se sugereze confirmarea anumitor speculații conform cărora ar fi existat ceva neclarități – nu le putem numi altfel până când speculațiile nu se confirmă integral – în vestiar. Ca unul care a jucat pentru Petrolul și ca unul care a urmărit meciurile Petrolului în actuala ediție de campionat, Pîrvu nu a uitat să precizeze: „Cunosc foarte bine mentalitatea suporterului petrolist, care apreciază foarte mult acea motivație, acea ambiție pe care o arăți pe teren. În discuțiile mele cu băieții le-am transmis ceea ce doresc eu de la ei și unul dintre puncte a fost acesta. Vreau să redevenim un grup unit” a încheiat Pîrvu, întărind, astfel, afirmația deja făcută. Cum situația finanțelor nu putea rămâne în afara discuției, Florin Pîrvu nici nu a confirmat, nici nu a negat că de aici ar fi plecat, poate, nemulțumiri în vestiar. Adevărul este că e mai greu să știi astfel de lucruri fiind în afară și abia venind în club. Însă, președintele Tudor a clarificat, spunând că, în discuțiile cu jucătorii „le-am transmis că toată lumea va pleca plătită de la Petrolul. Nu cred că aici stă problema noastră, ci cred că ea pleacă de la atitudine, mai ales la ultimul joc, spre deosebire de meciul cu Chindia, unde băieții au avut o atitudine foarte, foarte bună. Dar nici nu pot spune că este neapărat o problemă de grup. Desigur, lucrurile pot fi îmbunătățite”.
Odată dezbătut acest capitol, s-a trecut la cel tehnic. Ca fost colaborator al lui Răzvan Lucescu – ca și Nae Constantin, de altfel – Florin Pîrvu a recunoscut că o influență a filozofiei de antrenorat se transmite către discipol. Antrenorul Petrolului a declarat că are deja în minte un modul de joc pe care să îl aplice pe teren, dar a declinat că tactica lui, implicit cea observată la Răzvan Lucescu, ar fi defensivă, nici măcar una prudentă. Mai degrabă tactica ar fi una echilibrată, cu o balanță între atac și apărare. Asta rămâne de văzut chiar luni (ora 20:00), când Petrolul va primi vizita FC Hermannstadt, condusă tehnic de nimeni altul decât Marius Măldărășanu. Formația sibiană poate fi considerată ca urmașa Interului sibian, chiar dacă nu și juridic, prilej pentru Pîrvu de a-și aminti că debutul său la Petrolul s-a produs într-o victorie cu Inter Sibiu, 1-0. Discursul s-a încheiat cu urarea venită dintre jurnaliști ca, luni seară, să se înregistreze același scor. Și tot pentru Petrolul!