Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Prahova, oameniii legii din cadrul Serviciului de Ordine Publică- Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au observat, pe raza comunei Râfov, o persoană care comercializa pește din portbagajul unui autoturism.
„Cu ocazia verificărilor efectuate, persoana a fost identificată ca fiind un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Lapoș, acesta având în portbagajul mașinii o cantitate mare de pește, diferite specii, pe care o oferea spre vânzare.
În urma cântăririi, a rezultat cantitatea de aproximativ 58 de kilograme, care a fost indisponibilizată și predată reprezentanților Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Prahova.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșiriia infracțiunii de comercializare fără documente legale a peștelui și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori a produselor din pește». (Comunicat, poliţia prahoveană)