N. D.

Deși s-a spus mereu că învăţarea unei meserii e o şansă în plus pentru găsirea unui loc de muncă, iar pe de altă parte că şi angajatorii sunt interesaţi să angajeze diverse categorii de… meseriaşi (ca să nu mai spunem că unii chiar îi aduc de peste mări şi ţări ), realitatea – inclusiv la nivelul județului Prahova – pare să scoată în în evidență exact contrariul. Dovadă că, la nivelul județului, la început de an 2023, chiar categoria absolvenţilor de şcoli profesionale şi de ucenici nu se regăsește între persoanele active pe piaţa muncii, ci în baza de date a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, fiind categoria cea mai afectată de… şomaj!
Astfel, potrivit datelor oficiale, șomerii cu studii gimnaziale, şcoli profesionale şi de ucenici, au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Prahova – 74%, urmaţi de cei cu studii liceale (21%), cei cu studii superioare fiind în proporție de 5%. În legătură cu situația șomajului în prima lună a anului 2023, cei de la AJOFM Prahova au ținut să precizeze: ”La sfârșitul lunii ianuarie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova erau înregistrați 5.900 șomeri (din care 2.897 femei), rata șomajului fiind de 2,22%. Din totalul de 5.900 de persoane înregistrate în evidențele instituției, 1.733 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 4.167 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 4.206 de șomeri provin din mediul rural și 1.694 sunt din mediul urban. Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, a fost următoarea: 1.594 de persoane au fost încadrate în categoria celor foarte greu ocupabile, 2.263 – greu ocupabile, 1.423 – mediu ocupabile, iar 620 sunt persoane ușor ocupabile, încadrarea într-o categorie de ocupabilitate fiind realizată ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre”.
Pe de altă parte, faptul că prahovenii care urmează cursurile unei școli profesionale nu sunt primii care își găsesc de lucru se vede clar și din situația numărului de persoane care, în prima lună din anul 2023, a scăpat de statutul de șomer.Astfel, în luna ianuarie 2023, ca urmare a punerii în aplicare a Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Prahova au fost încadrate în muncă 484 de persoane, dintre care 257 au fost femei. ”Din punctul de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, în luna ianuarie 2023, cele mai multe persoane au avut studii liceale (191), urmate de cele cu studii profesionale și școala de ucenici (103). Numărul celor cu studii gimnaziale a fost de 102, iar cei cu studii superioare – 51. Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Prahova, 104 persoane au făcut parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile”, au mai precizat reprezentanții instituției.