Muzeul Cinegetic Posada și-a îmbogăţit oferta educațională și urmează să vină în întâmpinarea programului naţional “Săptămâna verde” cu activități/ateliere adresate în principal elevilor, dar şi părinţilor, profesorilor şi tinerilor studenţi pe temele: cunoașterea naturii, protecția mediului,
ecologia pădurii, curiozități dar și jocuri interactive și de cunoaștere, se precizează într-un comunicat al instituţiei.
„Atelierele au fost concepute cu scopul de a-i ajuta pe elevi să treacă de la conștientizarea problemelor de mediu la acțiuni individuale și colective de protecție a mediului.
Prin traseul tematic «Ecologia pădurii», vizitatorii vor descoperi un peisaj mirific și vor putea identifica o mulțime de specii de arbori seculari (fag, molid, larice, paltin, brad douglas ș.a.), însă vor afla și despre rolul complex al pădurii și importanţa protecției acesteia, ne-a precizat doamna Florentina Pitic, muzeograf în cadrul instituţiei.
Tot în comunicatul Muzeului Cinegetic Posada se mai aminteşte faptul că taxa pentru vizitarea muzeului este de 15 lei/preșcolar, elev, student, pensionar şi, respectiv, 20 de lei/ adult.
La tariful de vizită se adaugă 200 lei/grup: taxa de ghidaj, traseul (drumeția), atelierul de cunoaștere și plantarea unui arbore.
În cadrul atelierului de cunoaștere se organizează un concurs, iar vizitatorul care va răspunde corect la cele mai multe întrebări va avea parte de o surpriză.