George Marin
Titlul poate părea oarecum tendențios pentru că – ține minte orișicine – Petrolul nu moare! Poate se întreabă cineva de ce nu am folosit formula „am renăscut”? Tocmai pentru că Petrolul nu a murit. A avut doar o perioadă de apatie fotbalistică, cum au mai fost în toamnă, una chiar lungă de tot, și cum, din nefericire, inevitabil vor mai fi pe drumul vieții acestei echipe. Ne-am născut din nou pentru că meciul contra Sibiului a arătat noi valențe ale echipei, dar și ale jucătorilor luați fiecare în parte. Am văzut Petrolul, cel criticat de mulți pentru presupusa vină de a juca defensiv, ajungând la poartă și, foarte important lucru, încercând să finalizeze fiecare acțiune. Am văzut și o așezare nouă, 1-5-3-2, cu un implant surpriză mai ales pentru Măldărășanu – l-am numit pe Pașov, care, pentru noi, a fost surpriză plăcută – o așezare în care Borța a confirmat posibilitățile sale de a acționa pe toată banda din dreapta, cu un Takayuki foarte mobil și în permanentă agilitate, cu Irobiso viguros și dispus să lupte pentru orice balon, dar și cu acei aburi în ochi care i-au atras eliminarea, și cu Jair dornic de fotbal, oferindu-și o reintrare strălucitoare după trei etape petrecute pe tușă din cauza unor aburi asemănători cu cei cu care Irobiso a fost întunecat. Nu l-am uitat pe scânteietorul Budescu, și mai îndârjit luptător după pauză, nu l-am uitat pe Grozav, ajutând mult defensiva, în special după ce echipa a rămas în inferioritate numerică, nu l-am uitat pe căpitanul Țicu, exact în ceea ce a făcut, nu l-am uitat pe Mathaus, care a „ras” tot, fără să stea pe gânduri realizând că și jocul simplu poate fi eficient, nu l-am uitat pe Meijers, sigur pe el în ciuda unor mici imperfecțiuni. Dar, nu l-am uitat pe adevăratul pilon al siguranței, portarul Leitner, bariera acțiunilor adverse, chiar și când, ajutat de Țicu, și-a reparat prea multa îndrăzneală de la propria acțiune ce ne-a reamintit de Rică Răducanu. Da, a făcut-o și pe asta, el, unul de calculată sorginte nemțească, întru dovada că, în România, unele lucruri „se iau”. Veți întreba: „Și ceilalți?” Ceilalți sunt, și ei, în grup, gata pregătiți oricând, cu aceeași determinare, așa cum au făcut-o și cei trei care au intrat în finalul meciului.
Veți spune că am început să ridic osanale. Nu, nu sunt osanale, tot ceea ce ați citit până acum este doar descrierea unei stări de fapt, chiar dacă prezentarea pare puțin euforică după o victorie realizată în încheierea înșiruirii de trei înfrângeri. Oricâtă euforie ar fi, nimeni nu uită că urmează o serie de cinci meciuri dificile – nu scot Argeșul din ecuație! – dar coeziunea arătată oferă o garanție că nu se va ceda fără luptă, indiferent care va fi adversarul. Iată de ce spun că ne-am născut din nou. Această coeziune era necesară. Cu siguranță că și Florin Pîrvu a avut un rol, la fel ca toată conducerea, în a recrea această coeziune, la fel de importantă pe teren și în vestiar. Esențial este ca aceste complexe legături dintre cei care reprezintă Petrolul să țină multă vreme de aici înainte. Ele au existat și atunci când Nae Constantin a condus echipa, nu neagă nimeni, dar acum trăinicia acestor interconexiuni este mai necesară ca oricând.
Un gest frumos făcut și de Pîrvu și de galerie, acela de a-i mulțumi public lui Nae Constantin pentru toate eforturile pe care le-a depus, ceea ce înseamnă că realizările sale sunt apreciate. Desigur, Nae merită chiar mai mult decât această prea modestă recompensă.
Golurile:
1-0 – Irobiso îi fură mingea lui Bejan, în cercul de la centrul terenului, avansează și îi pasează în diagonal -stânga, spre înainte, lui Jair, apărut rapid în sprijin. Din apropierea liniei careului mare, cu toată opoziția lui Butean, venit din lateral, Jair trimite mingea în colțul din stânga jos al porții sibiene.
2-0 – Corner bătut de Budescu, din stânga, spre bara îndepărtată, de unde Irobiso s-a desprins de marcajul lui Ene și a reluat, cu capul, înspre poartă, de la 3-4 metri. Portarul Letica a respins după ce mingea a trecut de linia porții cu întreaga circumferință. Decizia arbitrului și a asistentului a fost confirmată de VAR.