Potrivit Primăriei Ploiești, începând din această lună, se va da un stimulent financiar la nașterea unui copil, respectiv un ajutor în cuantum de 2.000 lei/nou născut. Banii sunt acordați din bugetul local al orașului, prin intermediul Administrației Serviciilor Sociale Comunitare (ASSC) Ploiești, în baza unei hotărâri de consiliu aprobate în acest sens, chiar în ședința din data de 1 februarie a.c. În legătură cu acordarea acestui ajutor bănesc, Primăria Ploiești a ținut să precizeze: ”Părinții nou-născuților după data de 1 februarie 2023, din municipiul Ploiești, pot depune cererile pentru obținerea stimulentului financiar la Serviciul Prestații Sociale din Ploiești din cadrul ASSC, care are sediul în Piața Eroilor nr.1A. Solicitanții trebuie să îndeplinească o serie de condiții de eligibilitate. Astfel, stimulentul se acordă o singură dată fiecărei familii/familii monoparentale/părinte pentru nașterile survenite după intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, pe bază de cerere însoțită de documente doveditoare. În cazul nașterilor gemelare, de tripleți sau multipleți, stimulentul se va acorda pentru fiecare copil. Termenul de depunere a solicitării este de două luni de la data nașterii copilului. Cel puțin un părinte trebuie să aibă domiciliul stabilit în Ploiești, cu cel puțin 6 luni înainte de data nașterii copilului; nu se acordă celor care au stabilită reședința pe raza municipiului Ploiești. Stimulentul financiar nu se acordă părinților care înregistrează datorii față de bugetul local, verificarea datoriilor fiind efectuată de către ASSC în colaborare cu Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești”. Actele necesare pentru acordarea stimulentului menționat sunt următoarele: actul de identitate al părinților în termen de valabilitate (original și copie); certificatul de naștere al copilului (original și copie)/Actele doveditoare ale adopției; cerere tipizată și acord cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal; extras de cont pentru efectuarea viramentului bancar, după caz, toate documentele putând fi depuse la sediul ASSC Ploiești conform următorului program: luni, între orele 13.00 – 15.00; marți, între orele 9.00 – 11.00; miercuri între orele 13.00 – 15.00; joi între orele 9.00 – 11.00, informații suplimentare putând fi solicitate și telefonic la numerele: 0745231893, 0743331483 și 0244/ 527191 interior 111. S-a menționat că documentele pot fi transmise și în format electronic, cererea tip, care poate fi descărcată de pe site-ul www.asscploiesti.ro, putând fi trimisă împreună cu actele doveditoare pe adresa de e-mail: sps@asscploiesti.ro .