Luiza Rădulescu Pintilie

Pe cât de simplu numită – Structuri- pe atât de plină în simboluri, în valenţe compoziţionale, în  sensuri,   în culori şi  deschiderile interpretative pe care i le oferă   fiecare  tablou   privitorului   se dovedeşte a fi prima expoziţie personală a tânărului artist plastic Alexandru Ionescu, găzduită  în ultimele două săptămâni de Galeria de Artă Ploieşti. Deschisă cu  lucrarea numită  „Triptic” şi încheiată cu cea al cărei nume este „Simbioză”, întreaga desfăşurare expoziţională  mi s-a părut a fi o foarte interesantă incursiune  într-un univers  existenţial transformat într-o  încifrată geometrie   în care   precizia unor dispuneri interioare, a organizării care dă substanţă  unei structuri este „îmblânzită” de tuşele cromatice şi  deopotrivă   de expresivitatea şi înţelesurile tematice. „Ispăşire” , „Maternitate”, „Fiul inorogului”, „Sfincşi”, „Cerber”, „ Artefacte”, „Ecou în infinit” se clădesc în viziunea artistică a autorului din  suprapuneri şi îngemănări de culori, din dispuneri orizontale care par  a curge ca un râu ,  din  înălţări verticale , aidoma unor coloane sau „focuri vii” ,  din „zidiri”  în care, piatră peste piatră,  se defineşte    mesajul artistic.  Şi dacă , de la Platon citire, „geometria  atrage sufletul spre adevăr şi  crează spiritul filosofiei”, cu siguranţă această libertate o are în faţa lucrărilor semnate de Alexandru Ionescu  fiecare privitor.  Personal, interesantă mi se pare   până şi  încifrarea semnăturii aşezate în colţul fiecărei lucrări, iar  „moştenirea” artistică primită de la mama sa- cunoscuta pictoriţă Florica Ionescu- , alături de care a mai fost prezent cu lucrări  în expoziţii, mi s-a înfăţişat,  de la cea dintâi privire  ce a atins tablourile, prin puterea galbenului solar de a depăşi cadrul expoziţional şi de  a  face mai luminos până şi cenuşiul  vieţii de dincolo de pragul Galeriei de Artă.  Cu siguranţă ,însă, tânărul artist  îşi conturează deja propriul drum artistic,  ca o simbioză a toate câte sunt  şi vor continua să devină parte a  structurii sale interioare, a harului, a trudei, a viziunii şi  a crezului său. Expoziţia  se va închide  joi, 23 februarie a.c.,  dar  ecoul de  acum  vreau să cred că va   purta    şi taina aceluia despre care se spune că, venind dinspre o  stâncă  aşezată  pe culmea unui munte înalt, devine   „ecou  grăitor”.