V. S.

Pompierii prahoveni și echipaje de la Ambulanța Prahova au intervenit, ieri dimineață, pentru acordarea asistenței medicale de urgenţă în comuna Telega, sat Boșilcești, unde două persoane cu probleme de sănătate erau blocate în locuință. În urma unui apel la 112, venit din partea unor vecini care nu mai știau nimic despre cei doi, a fost nevoie de utilaje speciale pentru accesul în zona Boșilcești, unde căderile de zăpadă au fost masive și unde chiar și energia electrică a lipsit zile la rând.Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Liviu Pipelea, s-a intervenit cu o autospecială cu capacitate mărită de trecere – șenilată UTV, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță din cadrul SAJ Prahova pentru a ajunge la cele două persoane rămase izolate, din cauza drumului înzăpezit.

Este vorba despre o femeie în vârstă de 72 de ani, imobilizată la pat, și un bărbat în vârstă de 57 de ani, care are o fractură la un picior, imobilizat cu atelă ghips.
Imaginile de la fața locului, puse la dispoziție de către ISU Prahova, arată dificultatea intervenției de ieri dimineață. Cu toate problemele de sănătate, după ce au primit primul ajutor, ambele persoane găsite în locuință au refuzat să meargă la spital.