Aproape jumătate dintre tinerii din Anglia consideră că fetele „se aşteaptă” ca relaţiile sexuale să implice agresiuni fizice, potrivit unui raport publicat recent privind impactul pornografiei asupra tinerilor, a relatat AFP, preluată de Agerpres. Raportul „subliniază nevoia urgentă de a proteja copiii de efectele dăunătoare ale pornografiei online”, a declarat comisarul pentru copii Rachel De Souza, care conduce un organism public însărcinat cu protejarea drepturilor copiilor în Anglia. Unul din 10 copii a urmărit pornografie până la vârsta de 9 ani, potrivit acestei anchete realizate în Anglia în rândul a 1.000 de tineri între noiembrie 2022 şi ianuarie 2023. Jumătate dintre adolescenţii în vârstă de 13 ani au fost expuşi la imagini pornografice.
Aproape opt din 10 tineri au văzut înainte de a împlini vârsta de 18 ani pornografie violentă care implică acte sexuale coercitive, degradante sau dureroase.
Potrivit acestui raport, „utilizatorii frecvenţi de pornografie sunt mai susceptibili să se implice în acte sexuale agresive”.
În acest sens, 47% dintre respondenţi cred că fetele „se aşteaptă” ca raporturile sexuale să implice agresiune fizică, în timp ce 42% dintre aceştia cred că majoritatea fetelor „se bucură” de actele de agresiune sexuală. Aproape unul din doi tineri cu vârsta cuprinsa între 18 şi 21 de ani a suferit un act sexual violent, definit ca fiind agresiv, coercitiv sau degradant. „Este mult mai probabil ca fetele, spre deosebire de băieţi, să fi fost victime” ale unui astfel de act, se arată în raport. „Permiteţi-mi să fiu clară”, scrie Rachel De Souza în prezentarea raportului: „Conţinutul pentru adulţi pe care părinţii l-au putut accesa în tinereţe ar putea fi considerat pitoresc în comparaţie cu lumea de astăzi a pornografiei online”. „Reprezentările de degradare, constrângere sexuală, agresiune şi exploatare sunt obişnuite şi vizează în mod disproporţionat fetele adolescente”, avertizează ea. „Nu o voi uita niciodată pe fata care mi-a povestit despre primul ei sărut cu iubitul ei, în vârstă de 12 ani, care a sugrumat-o. Văzuse asta în filme pornografice şi i s-a părut normal”, a mai spus Rachel De Souza. „Sunt profund îngrijorată de normalizarea violenţei sexuale în pornografia online şi de rolul pe care aceasta îl joacă în formarea copiilor în materie de sexualitate şi relaţii”, a mai spus comisarul britanic. Aproape 40% dintre tinerii cu vârsta cuprinsa între 16 şi 21 de ani au declarat că au văzut în mod accidental pornografie pe internet. Însă, jumătate dintre respondenţi (58% dintre băieţi şi 42% dintre fete, cu vârsta cuprinsa între 16 şi 21 de ani) spun că au căutat pornografie online.