George Marin
Cele mai mici handbaliste din județ și-au desemnat câștigătoarele în urma desfășurării unui „Final Four” găzduit de sălile Tel George Junior și Olimpia.
În semifinale s-au înregistrat rezultatele: CS Câmpina I – Activ Prahova Ploiești 25-8 (10-2) și CSM Ploiești I – CSO Mizil 32-12 (13-3), câștigătoarele disputându-și supremația pe plan județean.
Cele două meciuri finale au stabilit ierarhia fazei județene. Dacă în finala mică echipa din Mizil s-a impus categoric, în finala mare am putut vedea o luptă oarecum dezechilibrată în care a primat forța echipierelor CSM, cu un gabarit net superior fetelor din Câmpina, amănunt care contează enorm la 11-12 ani, aducând, în primul rând, forță superioară în aruncările la poartă și în contactele unu-la-unu. Cu toate acestea, echipierele de la CS Câmpina au reușit în atac destule acțiuni cursive, cu demarcări surprinzătoare la semicerc, finalizate cu gol, reușind să străpungă, astfel, masiva apărare ploieșteană chiar și prin zona centrală. De remarcat este și faptul că CS Câmpina a avut-o în teren și pe cea mai tânără jucătoare din turneu, Raluca Duță, născută în 2013. Reamintim că această competiție se adresează jucătoarelor născute în 2010 sau mai tinere.
Iată rezultatele și echipele care au evoluat în ultimele partide:
Locurile 3-4: CSO Mizil – Activ Prahova Ploiești 26-9 (13-3)
CSO Mizil: Nicola Caleașcă, Olivia Moraru, Ana-Maria Sora – Ștefania Coman (2 goluri), Alexia Marcocean (2), Ioana Moise (1), Ștefania Lungu (4), Ioana Marinescu (5) Maria Căpățoiu (3), Anamaria Marcu (6), Ioana Alexandrescu, Maria Alexandrescu (1), Natalia Ristoiu (1), Roberta Duțu (1), Andreea Dumitru. Antrenor: Corneliu Rusoiu.
Activ Prahova Ploiești: Miruna Ruse – Delia Brudi, Ruxandra Nedelescu (5), Ioana Dinu, Elena Ioniță, Maria Badea (3), Darya Tudor, Bianca Sora, Maria Mircea, Camelia Petre (1), Loredana Dinu. Antrenor: Cornel Misăilă.
Locurile 1-2: CSM Ploiești I – CS Câmpina I 28-17 (16-9)
CSM Ploiești I: Giulia Toacă, Daria Ioanițiu, Bianca Vesel – Bianca Marin, Daria Ionescu, Ana Filip (5), Ana Ioniță, Sara Curcan (6), Alexia Bratu, Bianca Brînzaru (10), Daria Marin (2), Sabina Oprea, Anastasia Popescu (1), Andreea Alecu (1), Miruna Andronache (2), Cosmina Nedelcu (1). Antrenor: Leonard Cristescu.
CS Câmpina I: Teodora Alexe, Daria Cojani, Rebeca Chitaloi – Cătălina Antonie, Antonia Dragomir (1), Raluca Duță (1), Sabrina Lupu, Ilinca Neagu, Carina Vasile (5), Antonia Robu (1), Larisa Stroescu, Ioana Cârmaci, Ariana Duță, Alessia Stamate, Cristina Călărașu (9). Antrenor: Daniel Vasile.
Conform regulamentului competiției, la faza pe euroregiune se pot califica cel mult patru cluburi din fiecare județ. Acum rămâne de văzut câte cluburi din Prahova se vor înscrie la faza următoare, care propune confruntări cu echipe similare din județele Argeș, Dâmbovița, Ialomița, Călărași, Giurgiu și Teleorman. Faza pe euroregiune are ca termen de încheiere data de 27 martie și va da dreptul de calificare în faza semifinală pentru cel mult patru cluburi.