Lunar, la nivelul judeţului, din peste 1.000 de locuri de muncă oferite rămân neocupate peste 300
N. Dumitrescu
Și în acest an, chiar de la începutul lui, lipsa forței de muncă din Prahova este acoperită cu muncitori aduși de peste mări și țări. Confirmarea a venit de la conducerea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova, potrivit căreia, în luna ianuarie 2023 s-au eliberat adeverințe, în vederea obținerii autorizațiilor de muncă din partea Inspectoratului General pentru Imigrări Prahova, pentru un numar de 984 de cetățeni proveniți din țări din afara Uniunii Europene. Solicitările menționate au venit din partea a 68 de angajatori prahoveni, domeniile de activitate pentru care au fost comunicate ofertele de muncă fiind pentru lucrări de construcții, respectiv pentru muncitori necalificați, dulgheri, sudori, instalatori, zidari, fierari betoniști, zugravi, pentru domeniul HoReCa – muncitori necalificați, bucătari, ajutor de bucătar, ospătari, recepționeri, existând de asemenea solicitări și pentru muncitori necalificați în domeniul agricol și industrial. Existența muncitorilor străini în Prahova nu este o noutate, aceștia activând în județ și anul trecut, conform unei situații primite de la Serviciul pentru Imigrări al județului Prahova numai în perioada 1.01-12.07.2022 fiind emise în județ 764 de permise de ședere în scop de muncă, în domeniile construcții și HoReCa, cei mai mulți provenind din India, Tadjikistan, Sri Lanka, în contextul în care în anii 2020-2021 au fost emise 1.227 de permise de ședere – pentru persoane provenind din Turcia, India, Bangladessh – tot în scop de muncă, persoanele în cauză desfășurându-și activitatea în mod preponderent în domeniile construcții și HoReCa. Oricum, se poate spune că forța de muncă străină reprezintă un adevărat colac de salvare pentru angajatorii prahoveni, având în vedere faptul că la nivelul județului numărul locurilor de muncă rămase lunar neocupate este de ordinul a câtorva sute. ”În luna ianuarie 2023 au fost anunțate ca vacante 1.048 de locuri de muncă și s-au ocupat 484. La nivelul anului 2022, media lunară a fost de 1.080 de locuri de muncă oferite, media lunară a celor neocupate fiind de 350 de locuri.
Domeniile care au rămas neocupate au fost: activități de protecție și gardă, fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lejeria de corp), lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, transporturi rutiere de mărfuri, restaurante”, se arată într-un răspuns primit de la conducerea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova. De regulă, lunar, cele mai multe locuri de muncă oferite de angajatori sunt pentru agent de pază, muncitor necalificat la demolarea clădirilor, conducător auto transport rutier de mărfuri, confecționer-asamblor articole din textile, muncitor necalificat în industria confecțiilor, manipulant mărfuri, montator subansamble, muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor, lucrător comercial, ajutor bucătar etc.