Finanţarea pentru contractele de service şi mentenanţă a echipamentelor medicale din secţiile de terapie intensivă va fi asigurată direct de Ministerul Sănătăţii. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că siguranţa pacienţilor şi a actului medical reprezintă o prioritate, potrivit Agerpres.
„În urma analizei realizate împreună cu colegii de la Societatea Română de Anestezie şi Terapie Intensivă, am considerat necesar să actualizăm legislaţia care reglementează finanţarea acestui sector, pentru a veni în sprijinul unităţilor sanitare, respectiv pentru a reduce vulnerabilitatea spitalelor din România privind capacitatea funcţională a echipamentelor din ATI”, a declarat Rafila, potrivit unui comunicat remis presei.
În anul 2022, Ministerul Sănătăţii, în parteneriat cu Societatea Română de Anestezie Terapie Intensivă, a evaluat situaţia contractelor de service şi mentenanţă pentru echipamentele medicale din unităţile sanitare din România, în urma analizei reieşind că în peste 200 de unităţi sanitare, peste 60% din echipamentele medicale din una dintre cele mai tehnologizate specialităţi – ATI – nu deţin contracte de service şi mentenanţă.
În urma evaluării, ministrul Sănătăţii a demarat procedurile necesare pentru asigurarea finanţării acestor servicii direct de la Ministerul Sănătăţii în cadrul programului Acţiuni Prioritare – ATI. Modificarea legislativă asigură o finanţare directă pentru aceste servicii şi reglementează o serie de aspecte privind calitatea şi siguranţa actului medical (prin OMS 321/2023, publicat în MO Partea I, Nr. 125).