V. Stoica

Doi tineri, în vârstă de 32, respectiv 35 de ani, au scăpat cu viață dintr-un eveniment rutier produs, ieri dimineață, pe DN1, la ieșirea din Azuga. Puțin după ora 10.00, duminică dimineață, un brad de dimensiuni impresionante, 15 metri înălțime și circa 70 de centimetri grosime, s-a prăbușit peste cel mai circulat drum național din Prahova, în cădere fiind practic strivit un autoturism în care se aflau conducătoarea auto, în vârstă de 32 de ani, și un pasager, un bărbat în vârstă de 35 de ani. Din fericire, căderea copacului nu le-a fost fatală, cei doi reușind să iasă singuri din autoturism, potrivit informațiilor furnizate de ISU Prahova și IPJ Prahova.
Însă, din cauza traumatismelor suferite la cap și coloana vertebrală, cele două persoane au necesitat transportul la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, cu ambulanțele SMURD și Serviciului Județean de Ambulanță Prahova. În cădere, bradul imens a rupt și un stâlp și cablurile de alimentare cu energie electrică din zona respectivă.
Pompierii prahoveni au intervenit pentru a debloca drumul, au tăiat bradul scos din rădăcini și prăbușit peste DN1, probabil slăbit din cauza vântului care a bătut cu putere în ultima perioadă în zona montană a județului Prahova.
Sursa imagini: ISU Prahova