Specialiştii de la Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Prahova au derulat , în cursul săptămânii trecute, acţiuni în Ploiești şi în alte localităţi din judeţ, la domiciliul unor deținătorilor legali de arme și muniții neletale.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, iar ca măsuri complementare au fost anulate trei drepturi de deținere arme. Totodată, au fost indisponibilizate două arme letale și două neletale, dar și 54 de cartușe.
Cu titlu exemplificativ, într-un comunicat de presă, reprezentanţii poliţiei prahovene amintesc faptul că «în urma controlului efectuat la domiciliul unui bărbat în vârstă de 52 de ani, din municipiul Ploiești, s-a constatat faptul că toate cele trei arme pe care le deținea nu au fost depuse la un armurier în termen de 10 zile de la expirarea valabilității permisului de armă, respectiv în luna octombrie a anului precedent. În cazul altui deținător de armă din comuna Valea Călugărescă s-a constatat faptul că permisul de armă neletală este expirat din luna mai 2022. În cele două cauze, au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor”.