Luna februarie debutează cu temperaturi pozitive ale aerului în majoritatea ­regiunilor, în timp ce precipitaţii sunt aşteptate în special în intervalul 2 – 5 februarie, ­potrivit estimărilor pentru intervalul 30 ianuarie – 12 februarie date publicității de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) și preluate de Agerpres.
În Muntenia, valorile termice diurne vor creşte în primele zile ale intervalului până în jurul a 6 grade, apoi vor fi în scădere până la 2 grade la finalul primei săptămâni. În a doua săptămână valorile termice diurne vor avea tendinţa de creştere spre medii de 4 – 5 grade. Temperaturile minime vor avea uşoare variaţii pe aproape tot parcursul intervalului, între medii de -2 şi -6 grade.
Vor fi posibile precipitaţii mixte mai ales în intervalul 3 – 6 februarie.
La munte, temperatura maximă va avea variaţii mai ales în prima săptămână din interval. Aceasta va creşte uşor în primele zile până la medii de -4 grade, apoi va fi în scădere până la valori de -8 grade. În a doua săptămână din interval, valorile termice diurne vor avea tendinţa de creştere spre medii de -3…-2 grade. Minimele termice, până spre finalul primei săptămâni, vor avea uşoare variaţii în jurul a -10 grade, apoi vor avea tendinţa să scadă până spre medii de -12 grade. După data de 7 februarie, valorile nocturne vor avea tendinţa de uşoară creştere, spre -8 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii sub formă de ninsoare va fi mare mai ales în prima săptămână, iar în intervalul 2-5 februarie vor fi posibile cantităţi mai importante de apă. Estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 30 ianuarie – 12 februarie a fost realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.