V. S.
Un tânăr care a fost pe munte, la schi, la finalul săptămânii trecute, a rămas fără telefonul mobil, în timp ce se afla în incinta unei cabane din Sinaia. Mama tânărului a sesizat, pe 16 ianuarie, polițiștii din Sinaia că băiatului i-a fost sustras telefonul pe 14 ianuarie, când acesta se afla în zona Cota 1400, la schi, iar la un moment dat a staționat la o cabană din zonă. Ulterior, acesta a plecat spre casă, însă a constatat că din buzunarul lateral îi lipsește telefonul mobil. ”Prejudiciul cauzat este de 5.000 de lei. În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat și ulterior depistat persoana bănuită de săvârșirea faptei ca fiind un bărbat în vârstă de 33 de ani din comuna Pietroșița, județul Dâmbovița. Activitatea de cercetare a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Dâmbovița, urmând ca telefonul mobil să fie predat persoanei vătămate. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt” – IPJ Prahova.