„Urmărită și… așteptată” de cinci etape, victoria care i-ar fi asigurat echipei de baschet seniori a CSM Petrolul prezenţa între primele 10 formaţii ale Ligii Naţionale de Baschet Masculin nu a mai venit, aşa că partea a doua a sezonului va însemna, din păcate, participarea în zona play-out a campionatului! Ploieștenii au pierdut, scor 73-85 (22-25, 17-17, 21-20, 13-23), meciul decisiv cu BC CSU Sibiu, chiar dacă au avut în spate un public minunat, care i-a susţinut pe toată durata celor 40 de minute de joc. Practic, play-off-ul (atât de realizabil, ca performanță, la un moment dat) a scăpat printre degete!
A fost, din nou, un amalgam de ghinioane şi (prea multe) momente neinspirate, în prima categorie încadrându-se accidentarea suferită de Veljko Brkic, coşgheterul echipei noastre, încă din primul sfert al partidei, el revenind pe parchet abia spre final, dar nu la capacitate maximă, iar în cea de-a doua categorie în primul rând cele 17 „turnovers” oferite adversarilor, transformate în nu mai puţin de 20 de puncte uşoare înscrise de aceştia. Prin comparaţie, noi am marcat numai două puncte pe contraatac…
Sibiu a început mai bine, a condus din primele minute şi meciul s-a transformat într-o continuă cursă de urmărire pentru CSM Petrolul Ploieşti, cu suişuri şi coborîşuri care au făcut partida interesantă din punct de vedere al dramatismului, în ciuda nivelului tehnic nu tocmai ridicat. Funderburk Jr. a fost omul cu iniţiativa în special în prima parte a întâlnirii, ajutat, în plan ofensiv, şi de Aughburns, Mitchell a „luat ochii” cu şuturile de la distanţă, având 5/7 la final, „Kevin” Popa Calotă a fost cel mai constant de-a lungul celor 40 de minute, însă acestea ar fi singurele plusuri de reţinut dintr-un joc cenuşiu, per ansamblu. Practic, procentajul bun de la „3 puncte”, 42% (14/32), ne-a ţinut în meci, însă, la fel ca şi în confruntarea cu FC Argeş, chiar dacă am revenit şi am condus, nu am găsit soluţiile pentru a înclina balanţa în favoarea noastră.
Pentru CSM Petrolul Ploieşti au jucat: Funderburk Jr. (20 puncte, 3×3), Mitchell (19, 5×3), O. Popa Calotă (12, 2×3), ­Aughburns (7), B. Popa (6, 2×3), Misters (6, 2×3), Brkic (3), M. Milin, Ch. Chiţu şi C. Dinu. Întrucât în ultima etapă a acestei faze a campionatului CSM va sta, urmează o săptămână de pauză, apoi participarea în play-out-ul Ligii Naţionale alături de celelalte trei echipe ce merg din Conferinţa A, CSM Târgu Mureş, CSM VSKC Miercurea Ciuc şi CSM Târgu Jiu, şi cele patru formaţii ce vor veni din Conferinţa B. Certitudini sunt CSM Focşani şi ABC Laguna Bucureşti, celelalte două urmând să le aflăm după etapa din weekend. CSM Petrolul Ploieşti va intra în play-out cu cele 5 victorii şi o înfrângere înregistrate în prima fază în compania „colegelor de suferinţă” (Mureş, Ciuc, Târgu Jiu) şi le va întâlni, tur-retur, începând cu weekendul 4-5 februarie, pe cele patru formaţii ce vor veni din Conferinţa B.

După faza a doua a campionatului, în play-out se va juca în sistem eliminatoriu, „3 din 5”, perechile din primul tur fiind 11-18, 12-17, 13-16 şi 14-15. Ultimele două clasate vor retrograda în eşalonul secund.