V.S.
Primăria Păulești a lansat licitația pentru încheierea unui contract în valoare estimată de aproape 1,5 milioane de lei, pentru amenajarea de apei pietonale, piste de biciclete și montarea de mobilier urban în pădurea Păulești. Potrivit documentației publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, terenul pe care va fi amplasată această investiție se află pe Aleea Lacurilor, care va fi transformată în zonă de promenadă. Astfel, se dorește amenajarea unei alei pietonale cu locuri de stat/pergole și bandă pentru biciclete, precum și montarea de corpuri de iluminat stradal, iar lucrările ce ar trebui efectuate, conform cerințelor autorității contractante, sunt, printre altele, tăierea vegetaţiei uscate existente pe amplasament, amenajarea unei alei pietonale și a unei piste de biciclete, montarea unor panouri de informare, amenajarea de bănci de odihnă şi coşuri de gunoi. Astfel, la final, suprafaţa aleilor pietonale va fi de 4342 mp, iar cea pentru pista de biciclete – de 1765 mp, iar în afara acestora ar urma să fie montate mese de ping-pong pentru exterior pentru uz colectiv, dar și sisteme de trei pergole cu locuri de stat.
(Foto cu caracter ilustrativ)