V. S.
Polițiștii ploieșteni îi caută pe indivizii care ar fi dat lovitura într-un apartament din Ploiești, după ce, la data de 6 ianuarie, în jurul orei 18.45, au fost sesizați de către un bărbat din municipiu despre faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în imobilul său sustrăgând bunuri. ”În baza sesizării, s-a format echipă operativă care s-a deplasat la fața locului, stabilind faptul că din interiorul locuinței, în cursul zilei, ar fi fost sustrasă cantitatea de 40 de grame de aur. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 9.000 de lei. La acest moment, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta și în vederea identificării și depistării persoanelor implicate. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat”, a transmis IPJ Prahova.