15 români au murit din cauza gripei

Numărul total de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii) înregistrat în România în săptămâna 2 – 8 ianuarie a fost de 102.884, comparativ cu 74.567 de cazuri înregistrate în săptămâna precedentă (cu 37,9% mai mare) și cu 45.869 de cazuri înregistrate în săptămâna anterioară, din anul 2022, arată datele publicate ieri de Institutul Național de Sănătate Publică şi preluate de Agerpres.
Institutul Național de Sănătate Publică a publicat raportul săptămânal cu privire la evoluția infecțiilor respiratorii acute, a gripei și a infecțiilor respiratorii acute severe, evidenţiind că, în acest an, sezonul gripal a debutat mai devreme, cu un decalaj de circa 3 săptămâni față de perioada 2015-2019.
În ultima săptămână au fost raportate 4.629 de cazuri de gripă clinică la nivel național, în ușoară scădere comparativ cu săptămâna anterioară, când se înregistraseră 4.961 de cazuri de gripă clinică.
Răspandirea geografică a cazurilor de gripă este extinsă, cele mai multe cazuri de gripă clinică fiind raportate în municipiul București (1343) și în județele Brașov (378), Iași (269), Cluj (249), Sibiu (242), Prahova (236) și Dâmbovița (211).
De asemenea, au fost raportate 56 de cazuri de infecții respiratorii acute severe (SARI), cu 18 mai multe față de săptămâna precedentă și cu 49 mai multe față de aceeași perioadă a sezonului precedent.
De la începutul sezonului au fost raportate 15 co-infecții cu virus gripal și SARS-CoV-2, precum și 19 co-infecții cu virus gripal și VRS (virus respirator sincițial).
De asemenea, au fost comunicate 15 decese confirmate cu virus gripal, dintre care 8 cu virus gripal tip A, subtip H1, 5 cu virus gripal tip A, subtip H3 (din care 1 cu co-infecție cu SARS-CoV-2) și două cu virus gripal tip A, nesubtipat, potrivit INSP.
Până la data de 8 ianuarie 2023 au fost vaccinate antigripal 1.435.312 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.
În România, numărul îmbolnăvirilor de gripă continuă să crească de câteva săptămâni. Ministerul Sănătății a ales să nu declare epidemie de gripă, deoarece acest lucru ar implica impunerea unor noi restricții, așa că s-a decis să fie instituită „stare de alertă epidemică”.
Recomandările Ministerului Sănătății pentru populație, în contextul stării de alertă epidemică, sunt : consultarea medicului de familie la apariția simptomelor respiratorii pentru a stabili indicațiile terapeutice, izolarea și eventuale investigații suplimentare; adresarea la centrele de evaluare/centrele de permanență organizate la nivelul județului;respectarea etichetei tusei și strănutului, utilizarea de batiste de unică folosință; menținerea unei igiene adecvate a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului; evitarea aglomerațiilor, aerisirea spațiilor închise și purtarea măștii de protecție; continuarea vaccinării antigripale, în special pentru populația expusă la risc crescut de îmbolnăvire sau complicații ale gripei – persoane cu vârsta peste 65 de ani, gravide, persoane imunodeprimate, persoane cu afecțiuni cronice respiratorii sau cardiace.